JSport.roJSport.ro

Edi Iordănescu a plecat de la CFR Cluj în primul rând din cauza războiului intern dintre conducătorii campioanei României.

Înfrângerea cu Malmo a avut şi ea ceva de „spus” în despărţirea de Iordănescu, iar fostul antrenor al CFR-ului a avut, vineri dimineaţa, prima reacţie după îndepărtarea sa de la CFR.

Fiul fostului selecţioner a spus că e naiv cine crede că el a plecat din cauza rezultatelor şi a ţinut să le mulţumească atât jucătorilor, cât şi suporterilor.

Mai jos aveţi mesajul lui Iordănescu, postat pe contul său de Facebook.

Nu doresc sa ies in spatiul public, cel putin nu o perioada. Imi doresc liniste. Sunt insa cateva lucruri care trebuiesc spuse : 
1. E naiv cine crede ca latura sportiva a stat la baza plecarii mele de la Cfr. Nu poti pleca dupa 3 jocuri de la o echipa, din care unul a reprezentat castigarea unui trofeu pe terenul Craiovei. 
2. Am fost in locul potrivit (un club cu multa istorie in spate) la momentul nepotrivit. Am venit alaturi de niste oameni si am plecat impreuna. Sunt cei care m-au dorit si adus la echipa si care pana la urma au produs performanta pt Cfr. Un campionat si o super-cupa reprezinta performanta. Le multumesc pt sprijinul neconditionat !!
3. M-a bucurat si onorat gestul jucatorilor ,initiativa lor de solidaritate. Sunt jucatori valorosi pt care am venit pana la urma. Am crezut mereu in ei si sunt sigur ca vor performa la cel mai bun nivel. Le voi tine pumnii mereu. Insa ei au inteles ca personalitatea mea nu m-a lasat sa ma intorc. E adevarat ca m-a sunat Patronul si mi-a spus ca doreste sa raman, ca nu mai este de acord cu rezilierea, a venit si la stadion sa vorbim, insa era greu sa mai continui. Am avut o discutie finala complexa cu dansul si cred ca ne-am despartit in relatii mai mult decat normale.
4. Informatia legata de Culio e o intoxicare majora, venita de la cineva care din asta traieste probabil. Sa dezinformeze. Eu sunt sigur ca veti avea o reactie din parte lui Culio. Conflictul dintre el si Djokovic a fost unul izolat. Dupa antrenament. Paradoxal sunt si foarte buni prieteni. La 1 ora dupa eveniment se tineau de gat. Dupa acel incident l-am chemat pe Culio , am avut o discutie de peste 30 min cu el , i-am explicat ce a gresit , pt ca vina principala i-a apartinut, i-am comunicat ca o sa fie amendat si i-am solicitat sa isi ceara scuze in fata grupului. Lucru care s-a si intamplat. A avut o pozitie extrem de profesionista si naturala. In plus daca cineva isi aminteste declaratia publica a lui Culio de dupa jocul de la Craiova, va intelege ca am dreptate. A fost un incident izolat intre 2 jucatori si singurul in perioada cat eu am fost la Cluj.
4. Multumesc din suflet suporterilor pt primirea facuta si sustinerea oferita. Imi pare rau ca nu am putut sa continui munca inceputa. Lucrurile in fotbal se construiesc in timp.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.