JSport.roJSport.ro
foto: captura video/turdanews
foto: captura video/turdanews

Arieşul Mihai Viteazu şi Industria Sârmei 1921 Câmpia Turzii au terminat la egalitate, 2-2, într-un joc din etapa a 24-a a Ligii a IV-a, în care centralul Marius Chioran a acordat două penalty-uri, ultimul fiind contestat vehement de către gazde.

Meciul de la Mihai Viteazu a fost început perfect de către ISCT, care a marcat rapid prin Cosma, elevii lui Vali Şandru controlând autoritar jocul până la pauză. După reluare, însă, gazdele au reuşit să întoarcă scorul după un penalty transformat de Imbuzan şi un autogol al lui Marcu, dar în minutul 80 şi formaţia din Câmpia Turzii avea să beneficieze de o lovitură de la 11 metri, Cecălăcean stabilind scorul final, 2-2.

De altfel, acest ultim penalty a fost contestat vehement de către jucătorii şi oficialii Arieşului, care au fost nevoiţi să se mulţumească doar cu un punct în lupta pentru locul trei al clasamentului.

“Am început foarte prost meciul, am luat gol rapid, ei fiind peste noi în prima repriză, chiar am rămas surprins de echipa lor. În a doua parte, însă, am intrat mai montaţi, am reuşit să egalăm şi să întoarcem scorul, dar o greşeală mare de arbitraj, un penalty inexistent, a făcut ca meciul să se termine 2-2. E al treilea meci în care pierdem puncte din cauza arbitrajului, dar totuşi azi am luat un punct care ne saltă peste Armenopolis în clasament”, ne-a spus căpitanul Arieşului, Tudor Barta, nemulţumit de decizia luată de arbitrul Marius Chioran, antrenorul Dorel Mureşan neputând fi contactat.

Antrenorul ISCT-ului, în schimb, le-a transmis gazdelor să nu se ascundă după arbitraj şi a făcut trimitere la jocul slab prestat de Arieşul în prima repriză.

“Penalty-ul nostru putea să nu-l dea, putea să-l dea, dar dacă l-a dat înseamnă că a fost. Normal că cei de la Arieşul îl contestă, unii dintre cei de-acolo sunt preocupaţi doar de arbitraj, dar arbitrajul îl analizează alţii, nu ei sau noi. Şi eu aş putea contesta penalty-ul lor. Dar ei ce să vorbească, pentru că în prima repriză nici nu au ajuns la noi în 16 metri, iar noi nu am ştiut să profităm şi să dăm golul doi rapid, că era gata meciul. Pe urmă ei se ascund după arbitraj, e foarte uşor să faci asta. A fost o primă repriză bună a noastră, am condus cu 1-0 şi am avut alte trei ocazii clare, dar nu am mai reuşit să înscriem. La pauză, în schimb, nu ştiu ce s-a întâmplat că am ieşit un pic relaxaţi, a fost un penalty şi ne-am dat autogol, iar ei au întors scorul. Am făcut apoi câteva schimbări, am dominat iar şi am reuşit să egalăm, puteam să şi câştigăm, dar s-a terminat egal.”, ne-a spus Valentin Şandru.

Arieşul a egalat-o la puncte (41) pe Armenopolis în clasament după această remiză, pe poziţia a patra, nou-promovata stând mai bine la golaveraj, în timp ce ISCT rămâne pe locul şapte, cu 38 de puncte.

Arieşul: Barta – Boboia, Tolomeiu, Florea, Mureşan R – Balint, Kiesz, Mercean I, Mercean V – Nemeş, Goia. Au mai intrat: Imbuzan, Varga, Rus An şi Fechete. Antrenor: Dorel Mureşan

ISCT: Ursu – Curta, Şoancă, Cecălăcean, Marcu – Tescar, Bucur, Cosma, Oroian – Fl Dan, Baba. Au mai intrat: Nicoară, Moldovan R. şi Rus A. Antrenor: Valentin Şandru

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.