Sticla Arieşul Turda s-a reunit astăzi pentru a pregăti sezonul Ligii a III-a cu un nou antrenor.

Constantin Olariu îi va pregăti pe turdeni în următorul campionat, fostul tehnician, Artur Podar, acceptând oferta conducerii de a deveni “secund”.

Oferte echipament Joma - pentru CluburiCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Olariu a fost adus la echipă de către noul director tehnic, Stelian Gherman, cel care a refuzat să conducă de pe banca tehnică campioana Ligii a IV-a.

“Am acceptat să dau şi ceva înapoi pentru oraşul unde am început acest sport. Vreau ca împreună cu antrenorul pe care l-am propus, împreună cu staff-ul tehnic să aducem un plus la echipă şi, în funcţie de ce vom face împreună cu cei din administrativ, să mergem spre liga a doua în scurt timp. Eu nu am vrut să antrenez pentru că am şi alt job, iar dacă un antrenor nu poate să fie zi de zi implicat 100%, nu ai cum s-o faci”, a spus noul director tehnic al turdenilor, care l-a propus conducerii pe Constantin Olariu, cel care a pregătit-o ultima oară pe FC Zalău.

“Mă bucur că sunt aici şi îmi doresc să ne îndeplinim obiectivele, iar dacă se poate, să avem cât mai mulţi jucători de aici din Turda. Deocamdată, prioritar e formarea lotului şi trebuie să văd şi eu pe ce jucători ne putem baza”, a declarat Olariu, care ar avea drept obiectiv o clasare în prima jumătate.

Pe de altă parte, oficialii turdeni vor să scape aproape total de amatorismul din ultimii ani de la echipă, iar obiectivul imediat este ca toţi jucătorii din lot să nu aibă şi un loc de muncă în altă parte, aşa cum se practică la toate echipele din Liga a IV-a.

“Vor veni momente când vom face şi două antrenamente pe zi. Dacă nu eşti aici şi dimineaţa şi după-amiaza, părerea mea e că nu ai cum. În sportul de performanţă trebuie să fii implicat 100%, iar sportivul de performanţă şi antrenorul sacrifică ceva. Dacă faci un pas greşit şi nu eşti băgat 100%, e destul de greu să ai rezultate. Vrem să schimbăm partea asta, atât la jucători, cât şi la antrenori şi conducători. Să mergem mai sus puţin. În fotbal nu poţi să ai timp şi pentru alte joburi, pentru că trebuie să fii implicat de luni până luni. De aceea, toţi jucătorii noi care vor veni nu trebuie să muncească în altă parte”, a explicat Stelian Gherman, conducerea urmând să discute şi cu actualii jucători ai echipei care au un loc de muncă în alt domeniu.

La reunirea de la stadionul “Municipal” au participat 22 de jucători, însă ploaia a amânat antrenamentul turdenilor din această după-amiază.

Se va vorbi cu toţi jucătorii, a fost timpul scurt până acum. Vom vedea cine continuă şi cine nu, dar eu vreau să le mulţumesc încă o dată tuturor pentru performanţa din sezonul trecut“, Gicu Tothăzan, preşedinte Sticla Arieşul Turda

Am avut nişte discuţii lămuritoare, în care fiecare şi-a expus punctul de vedere şi am ajuns la un numitor comun. Începând de azi mă ocup în special de copii şi juniori. Am reuşit să cădem de comun acord pentru că treaba să meargă mai departe”, Adrian Şomlea, Sticla Arieşul Turda

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.