JSport.roJSport.ro

IMG_5339Federaţia Română de Fotbal a decis să oprească, momentan, procesul de vânzare al biletelor pentru meciul România-Muntenegru, care ar trebui să se desfăşoare la Cluj.

O comisie UEFA a verificat, ieri, gazonul Cluj Arena şi a întocmit un raport care a fost trimis la sediul forului continental. Până la o decizie finală a reprezentanţilor UEFA, Federaţia a hotărât să oprească vânzarea biletelor pentru jocul din 4 septembrie, fiind posibil ca acest meci să fie mutat la Bucureşti.

„În urma inspecției UEFA începută ieri, 23 august 2016, la Cluj Arena, având ca subiect condițiile de disputare ale partidei România-Muntenegru din preliminariile CM 2018, a fost întocmit un raport de specialitate și trimis către forul continental. Până la data la care concluziile UEFA vor fi comunicate Federației Române de Fotbal, am decis sistarea temporară a procesului de vânzare a biletelor pentru partida din 4 septembrie 2016. Suporterii care au achiziționat deja bilete pentru acest meci, precum și toți ceilalți suporteri ai echipei naționale, vor primi, de îndată ce vor fi comunicate, informații cu privire la concluziile UEFA și opțiunile derivate din acestea prin care vor putea susține ’tricolorii’ în drumul spre Mondial”, se arată în comunicatul FRF.

Gazonul de pe stadionul clujean este supus unui proces de supraînsămânţare în aceste zile, pentru a arăta în condiţii bune la meciul de săptămâna viitoare, UEFA urmând să decidă în ce măsură Cluj Arena poate găzdui România-Muntenegru.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.