JSport.roJSport.ro

CFR Cluj a pierdut, 0-2, meciul tur din play-off-ul Europa League contra luxemburghezilor de la Dudelange.

Campioana României a pus o pată neagră pe istoria fotbalului autohton, fiind depăşită la aproape toate capitolele de o echipă care valorează cât Ţucudean şi Manea la un loc.

Surprinzător din punct de vedere al diferenţei valorice, luxemburghezii au dominat prima repriză. Revelaţia preliminariilor din Europa League a avut o posesie de 57%, iar emoţiile nu au lipsit la poarta lui Arlauskis.

După ce Culio a ieşit accidentat în minutul 10, Stolz şi Turpel au tras periculos la poarta CFR-istă, dar mingea a trecut pe lângă, la cele mai mari ocazii ale gazdelor. În careul celălalt, clujenii au reuşit să înscrie, dar golul lui Omrani a fost anulat pentru offside, iar la pauză Conceicao avea multe să le spună elevilor săi.

Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult nici după pauză, chiar dacă ardelenii au reuşit să mai echilibreze meciul. Tot Dudelange a ratat prima, prin Turpel, dar românii au fost şi ei periculoşi la poarta gazdelor, însă reluarea lui Omrani a fost respinsă de “rezerva” Frising.

Plusul de atitudine al luxemburghezilor a dus, până la urmă, la deschiderea scorului în minutul 67. După ce Arlauskis a intervenit eroic în prima fază, mingea a ajuns la Turpel care a trimis în poarta goală din alunecare, iar Dudelange conducea cu 1-0.

Clujenii s-au aruncat apoi în atac, dar nu au impresionat decât la cornerele obţinute, pentru că ruşinea a prins o formă şi mai mare în minutul 80. Nou-intratul Sinani a dublat avantajul luxemburghezilor dintr-o lovitură liberă, iar aceştia deveneau, brusc, favoriţi la calificarea în grupele Europa League.

Nu s-a mai întâmplat nimic până la final, iar feroviarii trebuie să muncească serios în returul din Gruia pentru a uita seara ruşinoasă trăită în Luxemburg.

F91 Dudelange

Joubert
El Hriti
Prempeh
Schnell
Malget
Stolz
Clement
Kruska
Da Cruz
Turpel
Stumpf

Au mai intrat: Frising, Sinani, Melisse. Antrenor: Antoine Mangione

CFR Cluj

Arlauskis
Camora
Mureşan
Vinicius
Manea
Hoban
Bordeianu
Culio
Păun
Ţucudean
Omrani

Au mai intrat: Males, Mailat, De Luca. Antrenor: Toni Conceicao

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.