JSport.roJSport.ro

Universitatea Cluj a câştigat, 2-0, cel mai important meci amical al acestei pauze competiţionale, jucat împotriva divizionarei secunde Olimpia Satu Mare.

„Studenţii” au fost în multe momente superiori adversarilor, iar acest lucru i-a încântat atât pe suporteri, cât şi pe oficialii lui „U”.

Probabil cel mai mulţumit a fost chiar managerul Ioan Ovidiu Sabău, acesta fiind convins că echipa pe care o va construi la Cluj va putea face şi spectacol în următorii ani. Ba mai mult, oficialul Universităţii a menţionat că la promovarea în Liga I se va „lucra” încă din această vară.

„A fost un meci frumos cu Olimpia, chiar mi-am dorit foarte mult să avem un astfel de adversar. Am spus că avem o echipă bună de Liga a II-a, vedeţi ce calităţi au Abrudan, Giurgiu, Păcurar, Goga, care fac diferenţa, dar şi ceilalţi jucători, cum e Lemac, care creşte de la meci la meci. Şi cei tineri progresează şi asta mă bucură foarte mult, iar aici l-aş putea da exemplu pe Manu. Consider că avem o echipă bună şi că putem face chiar şi spectacol la nivelul Ligii a IV-a, a III-a şi chiar şi în Liga a II-a. Din vară, sigur, ne gândim să aducem jucători şi să construim o echipă foarte bună de promovare de la Liga a II-a în prima ligă”, a declarat, după victoria cu Olimpia Satu Mare, managerul Universităţii Cluj.

Proiectul în care s-a implicat Sabău prevede o promovare anuală a echipei, astfel încât, în 2019, „U” să celebreze în Liga I aniversarea unui secol de existenţă.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.