JSport.roJSport.ro
foto: facebook/Bogdan Cristea
foto: facebook/Bogdan Cristea

Sănătatea Cluj a reuşit o victorie oarecum neaşteptată la Miercurea Ciuc, 1-0, mai ales având în vedere lotul redus pe care antrenorul Marius Semeniuc l-a deplasat în Harghita.

După un joc aproape perfect, clujenii au marcat prin juniorul Alex Gâţ, în minutul 25, dar puteau să-şi majoreze diferenţa pe parcurs, aceştia având şi o bară. Pe un teren dificil, afectat de zăpada căzută în ultimele zile la Miercurea Ciuc, Sănătatea a reuşit să reziste fără gol primit şi în 10 oameni pe final, atunci când singurul jucător intrat pe parcursul reprizei secunde, Alexandru Gaşpar, a văzut două „galbene” în 10 minute.

„Am făcut un joc foarte bun, pe un teren pe care s-a dat zăpada la o parte înainte de meci, dar ne-a prins bine că am mers cu o zi înainte. Am avut şi alte ocazii, plus o bară, dar nu i-am lăsat nici pe adversari să-şi facă jocul. Pe final am jucat în inferioritate, Gaşpar fiind eliminat pentru două cartoşane galbene, dar al doilea fault a fost bine făcut, gazdele scăpând atunci pe contraatac”, ne-a declarat antrenorul clujenilor, Marius Semeniuc, fericit pentru a treia victoie în deplasare obţinută de echipa sa în acest sezon.

Succesul de sâmbătă a apropiat-o pe Sănătatea la două puncte de adversara de sâmbătă, „viruşii” aflându-se pe locul şapte în clasament.

Sănătatea Cluj: Iura – Bucur, Matei, Negru, Ţîrlea – Someşan, Cristea, Bălătici, Lupu – Ceaca, Gâţ. A mai intrat Gaşpar, rezerve neutilizate fiind Mare şi Mihalache. Antrenor: Marius Semeniuc

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.