JOMA - JSport.roJSport.ro

img_8322Seria a cincea a Ligii a III-a are un lider surpriză după primele cinci etape ale sezonului. Obişnuită, mai degrabă, cu un loc călduţ la mijlocul clasamentului fiecărei ediţii de campionat, Sănătatea Cluj a depăşit orice aşteptări până acum şi a obţinut un rezultat de egalitate şi patru victorii consecutive.

Cele 13 puncte strânse de către Ciupe şi colegii săi i-au urcat pe „viruşii verzi” pe locul 1 în clasament, la egalitate de puncte cu FC Hermannstadt, dar cu un golaveraj superior. Sănătatea e una dintre cele nouă echipe neînvinse până acum din toate cele cinci serii ale Ligii a III-a, clujenii începând să fie luaţi tot mai tare în seamă de către adversari. Totuşi, chiar dacă formaţia sa a obţinut punctaj aproape maxim, pentru antrenorul Marius Semeniuc evitarea retrogradării rămâne obiectivul principal.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„E bine să strângem cât mai multe puncte până în iarnă, pentru că anul acesta cad patru echipe. Am auzit că alţii ar spune că nu ar retrograda nimeni, dar eu parcă aş fi mai vigilent un pic, pentru că nu ştii ce-ţi poate aduce iarna. Dacă în familia noastră rămân datele astea neschimbate, adică seriozitate, modestie, concentrare şi tot ceea ce ţine de o echipă compactă, ar trebui să mai mergem bine o perioadă, până apar problemele legate de cartonaşe şi accidentări, care ar putea rupe acest ritm. Deocamdată trebuie să gestionăm cât mai bine momentul nostru bun şi să rămânem modeşti. E bine să fii acolo în faţă ca imagine, să fii luat în seamă. Lumea vorbeşte frumos de noi prin oraş şi asta trebuie să fie motivaţia noastră”, ne-a spus antrenorul uneia dintre cele mai în formă echipe din Liga a III-a.

În condiţiile în care victoriile vor continua pe bandă rulantă în campionat, nu este exclus ca obiectivul să devină mult mai îndrăzneţ din retur. Pentru acest lucru, însă, ardelenii au nevoie de o putere financiară mai mare decât în acest moment, patronul Aurelian Ghişa fiind, deja, în căutare de sponsori, jucătorii Sănătăţii neavând salarii lunare, „trăind” doar de pe urma primelor.

„Obiectivul oricum este un loc între primele şase echipe, dar dacă sunt perspective bune de a fi pe podium, la iarnă orice se poate discuta. Deocamdată trebuie să ne facem planuri pentru o iarnă confortabilă. Încercăm să aducem şi nişte sponsori lângă noi, pentru că sunt şi cheltuieli. Noi îl avem pe domnul doctor care ne ajută, dar căruia am început, deja, să îi facem probleme în buget. Ne-a atras atenţia, în glumă, că îi dăm atac la puşculiţă. El munceşte acum să mai găsească nişte sponsori care să ne ofere nişte condiţii mai bune şi mai aproape de locul pe care în avem în clasament şi să sperăm că va reuşi, deşi, din câte văd, îi va fi destul de greu”, a mai declarat antrenorul Sănătăţii.

Ardelenii vor avea, vineri, cel mai dificil meci din acest început de campionat, Avântul Reghin, formaţie care s-a bătut la promovarea în Liga a II-a sezonul trecut, urmând să vină la Cluj pentru jocul din etapa a şasea.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

Lasă un răspuns la Vladimir Cinezan Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.