JSport.roJSport.ro

Una dintre surprizele plăcute ale turului de campionat din Liga a III-a, Sănătatea Cluj, va pierde unul dintre cei mai importanţi jucători ai echipei din ultimii ani.

Bogdan Cristea a acceptat oferta celor de la FC Mosaique, echipa din Liga a V-a franceză la care a dat probe timp de nouă zile în această iarnă. Deşi, iniţial, s-a discutat de o plecare în Franţa a mijlocaşului clujenilor abia la vară, oficialii echipei din Rennes au fost încântaţi de calităţile jucătorului originar din Blaj şi au decis să-l cheme încă de pe-acum.

Astfel, Cristea va lua drumul Franţei în 24 februarie, până atunci urmând să se pună la punct cu pregătirea fizică în cantonamentul Sănătăţii de la Ocna Şugatag.

„M-au tot sunat zilele astea şi a rămas că plec de acum. Contractul este pe un an, însă dacă va fi ok totul voi putea rămâne şi mai mult. Pe lângă condiţiile oferite iniţial (n.r-asigurarea unei locuinţe şi a unei maşini de serviciu) voi antrena şi o grupă de copii după ce mă voi familiariza cu limba, iar francezii mă vor ajuta să fac şi şcoala de antrenori până la nivel de Liga a III-a. Sper să fie ok totul şi să-mi ajut viitoarea echipă la îndeplinirea obiectivului, adică promovarea”, ne-a spus Bogdan Cristea.

Venit, iniţial, în 2009 la Sănătatea Cluj, Cristea a mai jucat timp de doi ani la alte echipe, din iarna lui 2015 evoluând neîntrerupt în tricoul „viruşilor verzi”. Ajuns la 27 de ani, acesta a devenit omul de bază al antrenorului Marius Semeniuc la centrul terenului, Bogdan Cristea având şi o urmă de regret înainte de plecarea în Franţa.

„Las în urmă o echipă fantastică, un colectiv unit şi de mare caracter. Am avut numai de învăţat de la jucători precum Matei, Lăzăreanu, Ciupe, Gaşpar sau Kiss, dar şi de la fratele meu Todoran, însă am progresat foarte mult datorită antrenorului Marius Semeniuc. Încerc acum o experienţă nouă, o provocare nouă, o viaţă nouă, de fapt”, a mai spus încă jucătorul Sănătăţii, care intrase în ultimele şase luni de contract.

Bogdan Cristea a evoluat şi în Liga a II-a pentru Corvinul Hunedoara, mai trecând în cariera sa şi pe la Inter Blaj, Industria Galda de Jos, Olimpia Aiud sau Unirea Floreşti.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.