JSport.roJSport.ro

IMG_2073Formaţia de Liga a III-a Sănătatea Cluj a obţinut, sâmbătă, prima victorie în meciurile amicale din această iarnă.

După eşecul cu Universitatea Cluj de săptămâna trecută, elevii lui Marius Semeniuc s-au impus, 2-1, în jocul cu Ardealul, formaţie care a folosit echipa U19, aflată pe locul trei în Liga Elitelor. Adrian Lupu şi Andrei Ceaca au fost marcatorii golurilor Sănătăţii, echipă pentru care au evoluat, în partida disputată la baza „Ardealul”, şi doi jucători de la centrul de juniori al clubului. Darius Moldovan şi Ovidiu Feşnic, ambii de 14 ani, şi-au făcut debutul, astfel, în tricoul formaţiei de Liga a III-a, antrenorul Marius Semeniuc fiind mulţumit de prestaţia lor.

„Cei doi, născuţi în 2001, împlinesc 15 ani în acest an. Noi dorim să punem bazele pe aceşti copii talentaţi, pregătiţi în cadrul clubului de către noul antrenor al juniorilor C, Dan Matei. În strânsă legătură cu el o să încercăm să promovăm cât mai mulţi juniori din propria pepinieră”, ne-a spus antrenorul Sănătăţii.

Formaţia clujeană va ajunge în zilele următoare în Maramureş, acolo unde îşi va continua perioada de pregătire cu o serie de meciuri amicale.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.