JOMA - JSport.roJSport.ro
foto: fc viitorul-facebook

CFR Cluj a pierdut, 1-3, meciul din deplasare cu Viitorul, ce a contat pentru etapa a 12-a a Ligii 1.

Diferenţa a fost făcută într-o primă repriză în care clujenii au fost net inferiori adversarilor.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Obosiţi după săptămâna grea, în care au pierdut la Glasgow şi au fost nevoiţi să stea cu orele în aeroport, CFR-iştii nu au jucat nimic în prima repriză a partidei de la Ovidiu.

Viitorul a avut cele mai importane ocazii, dar Artean, de Nooijer sau Iancu, în două rânduri, nu au reuşit să fructifice şansele create. Totuşi, echipa lui Hagi a izbutit să marcheze de două ori. Peteleu a dat autogolul sezonului, iar Cosmin Matei unul dintre cele mai frumoase goluri văzute în această primă parte a campionatului, iar Viitorul conducea cu 2-0 la pauză.

Dezastrul CFR-ului a prins contur în minutul 57, atunci când Rivaldinho a făcut 3-0. Clujenii au arătat ca o campioană abia la acest scor. Aproape fiecare atac al jucătorilor lui Petrescu a creat pericol la poarta lui Căbuz, care a fost cel mai bun om de pe teren al gazdelor în timpul rămas. Portarul Viitorului a fost învins doar de un penalty executat de Culio, pe final Traore având şi el o mare ocazie.

S-a terminat 3-1, iar Viitorul a egalat-o pe CFR în fruntea Ligii 1, feroviarii având, însă, un golaveraj mai bun.

FC Viitorul

Căbuz
de Nooijer
Mladen
Ţîru
Boboc
Houri
Artean
Matei
Ganea
Rivaldinho
Iancu

Au mai intrat: Filip, Dulca, Iacob. Antrenor: Gheorghe Hagi

CFR Cluj

Arlauskis
Camora
Cestor
Vinicius
Peteleu
Culio
Hoban
Itu
Păun
Traore
Costache

Au mai intrat: Bordeianu, Pereira, Deac. Antrenor: Dan Petrescu

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.