JOMA - JSport.roJSport.ro
foto: Facebook/Joo Ferenc
foto: Facebook/Joo Ferenc

CFR Cluj se pregăteşte pentru o nouă întâlnire cu adversarul „prieten” din acest sezon al Ligii I, CSMS Iaşi. Partida de sâmbătă, care contează pentru etapa a 18-a a Ligii I, va fi a treia dintre cele două echipe din luna august încoace. Ba mai mult, ardelenii şi moldovenii vor mai juca un meci oficial în 2015, luna viitoare, în Cupa României.

CFR Cluj şi CSMS Iaşi s-au întâlnit prima oară în acest sezon în 7 august, la Iaşi, într-un meci din etapa a cincea a Ligii I. Gazdele s-au impus atunci cu 2-1, după golurile lui Golubovic şi Enescu, pentru elevii lui Francisc Dican reducând din diferenţă Larie. În 9 septembrie, tot în Moldova, ieşenii şi clujenii s-au întâlnit şi în optimile de finală ale Cupei Ligii, câştig de cauză având CFR-ul de data aceasta, 1-0, după golul golgheterului Cristian Lopez. Doar luna trecută cele două echipe nu au jucat între ele, însă vor „recupera” din plin în perioada următoare.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Sâmbătă va avea loc, în Gruia, returul din campionat, iar după mai puţin de o lună, în 15 decembrie, la Iaşi, cele două formaţii se vor lupta pentru accederea în semifinalele Cupei României.

Duelul dintre CFR Cluj şi CSMS Iaşi va începe, sâmbătă, la ora 16:30, şi va fi prima reîntâlnire dintre jucătorii clujeni şi suporteri după victoria istorică obţinută contra Stelei, 2-0, în Gruia. Biletele au fost puse în vânzare pentru acest joc şi costă între 15 şi 30 de lei, cu excepţia zonei VIP, acolo unde un tichet valorează 50 de lei.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.