JSport.roJSport.ro

IMG_6551Universitatea Cluj a rămas fără antrenor chiar de Ziua Naţională a României. Mihai Teja a decis să părăsească trupa „şepcilor roşii” înainte de ultima etapă din acest an şi ar fi semnat cu ASA Târgu Mureş, anunţă dolce-sport.ro.

Fostul tehnician al lui „U” Cluj avea o clauză în contract prin care putea să părăsească echipa ardeleană în cazul unei oferte de la o formaţie de Liga I, iar mureşenii, nemulţumiţi de modul în care a pregătit echipa până acum Cristiano Bergodi, ar fi renunţat la serviciile antrenorului italian. De menţionat că Teja va debuta pe banca noii sale echipe chiar pe Cluj Arena, acolo unde ASA va întâlni pe Steaua, miercuri, de la ora 20:30.

Mihai Teja nu a putut fi contactat pentru a confirma despărţirea de „U”, însă luni a apucat să le promită suporterilor că va fi prezent, astăzi, la întâlnirea dintre echipă şi fani de la Cluj Arena.

UPDATE

Preşedintele executiv al ASA-ului, Bogdan Mara, nu a vrut să confirme faptul că Teja s-ar fi înţeles cu Mureşul, ba mai mult a declarat că antrenamentul de astăzi a fost condus chiar de către Cristiano Bergodi. “Nu pot să confirm nimic, dacă va fi ceva vom anunţa oficial, vom da un comunicat de presă în momentul în care se va întâmpla ceva. Domnul Bergodi e antrenor, acum am terminat antrenamentul, ne pregătim să plecăm la Cluj”, ne-a declarat Bogdan Mara.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.