JSport.roJSport.ro
Adrian şi Răzvan Truşcă, în tricoul lui CS Floreşti

Fotbalul stârneşte pasiuni, activează dorinţe, te învaţă să pierzi sau să câştigi. Uneori însă, fotbalul duce şi la o consolidare tot mai puternică a relaţiilor dintre oameni, fie chiar şi din aceeaşi familie. În acest ultim caz ne referim la Adrian Truşcă (47 de ani) şi Răzvan Truşcă (25 de ani), un părinte şi un copil care au peste 130 de meciuri oficiale jucate împreună.

Fost jucător la „U” şi la CFR, Truşcă senior şi-a deschis o şcoală de fotbal în 2010, lucru care l-a ajutat să se menţină în formă, astfel că este în continuare jucător activ, chiar dacă în Liga a IV-a. Răzvan Truşcă, în schimb, a apucat doar junioratul la cele două cluburi clujene şi, nefiind selectat la echipa mare a lui „U”, fiind trimis pentru a se „roda” la formaţii de Liga a III-a, a ales să pună accentul mai mult pe şcoală.

Astfel, absolventul Facultăţii de Drept a UBB Cluj a devenit, de curând, avocat cu acte în regulă, lucrând la biroul lui Călin Budişan, unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Adrian Truşcă, cei doi înscriind de altfel, în 2015, o echipă în Liga a IV-a Cluj.

„Sincer, nu m-am gândit niciodată că voi juca cu fiul meu în echipă, din contră. Dar m-am păstrat, am un fizic care îmi permite să joc fotbal, copilul a crescut, l-am ţinut aproape şi mi-am dorit să joace fotbal. Dar a fost un episod în trecut când eu eram antrenor la «U» Cluj la juniori şi am plecat, iar asta a fost, poate, şi un ghimpe pentru el, un bumerang. La experienţa pe care o am, pot să văd în viitor fotbalul, iar atunci nu se punea baza pe juniorii care terminau. Ceva îi lipsea. El era un vârf de generaţie, dar care nu era exploatat la calităţile lui. Cei de la «U» au renunţat la toţi foştii jucători atunci şi au mers pe alte principii. Vedeam ce se întâmplă în fotbal şi mi-am dat seama că el nu e făcut pentru aşa ceva. E un băiat inteligent, cu rezultate foarte bune la învăţătură, şi mi-am dat seama că poate să-şi facă un rost în viaţă, dar şi să joace fotbal la amatori, la un nivel destul de mare. A sacrificat 12 ani la «U» şi la CFR şi am văzut că nu are şansa respectivă, că nu e o perioadă bună pentru el, iar asta m-a determinat să-l fac să aleagă. Eu i-am dat un sfat şi mă bucur că a ales asta”, povesteşte tatăl Adrian Truşcă scenariul care a stat la baza unei relaţii frumoase ce avea să se deruleze între părinte şi copil pe terenul de fotbal.

Primul meci oficial în care cei doi au fost colegi de echipă a avut loc în urmă cu cinci ani, Truşcă & Truşcă îmbrăcând tricoul Interului Ciugud, formaţia medicului prieten Simion Bran. Au urmat peste 75 de meciuri şi trei sezoane la formaţia din Alba, iar după înscrierea Luceafărului 2010 în Liga a IV-a Cluj cei doi s-au mutat acasă.

Pentru echipa care şi-a schimbat denumirea, între timp, în CS Floreşti au evoluat în aproximativ 40 de meciuri, iar sâmbătă, în victoria cu Someşul Gilău, 8-0, au marcat fiecare câte un gol, o premieră într-un meci jucat împreună. Cu încă vreo 15 partide adunate la două turnee finale în naţionala avocaţilor, Adrian şi Răzvan Truşcă au bifat peste 130 de partide în care au fost colegi.

„La Ciugud eram golgheter în fiecare an, jucam atacant”, spune actualul fundaş central Răzvan, căruia postul de mijlocaş defensiv i se potriveşte cel mai bine, în opinia sa.

„Alegerea de a urma şcoala a fost a mea. Când am văzut că nu am fost cooptat în lotul echipei mari la Universitatea Cluj şi am fost trimis, ca şi alţi colegi de-ai mei, în eşaloanele inferioare, nu am acceptat şi m-am reorientat spre şcoală. Ca să fac o glumă, visul meu era să ajung fotbalist, nu să joc cu tata în echipă, pentru că el s-a retras, dar după tot ce s-a întâmplat pot să zic acum că sunt norocos că am acest privilegiu”, este sincer Truşcă junior.

Tot el, îndemnat de tatăl său, aflat la un metru distanţă, răspunde primul şi la întrebarea „Cum te simţi jucând împreună?”. „Simt siguranţă, ne înţelegem mai bine în cuplu decât dacă aş juca cu altcineva. Iar când joc la mijloc simt la fel, ştiindu-l pe el în spate. Practic, cuvântul «siguranţă» caracterizează perfect relaţia dintre mine şi el. Ne ajută cu experienţa lui nu doar pe mine, ci şi pe ceilalţi, însă nu intru în teren ca şi cum aş juca cu tata, ci ca şi cum ar juca doi colegi. Iar în teren contează mai mult că e tatăl meu decât dacă ar fi pe bancă”, afirmă cel strigat „Adiţă” de către colegi, al doilea prenume al lui Răzvan fiind chiar Adrian.

Cu experienţa celor 23 de ani în plus de viaţă, Truşcă senior vorbeşte mai apăsat, iar mândria pe care o are faţă de fiul său nu poate fi mascată.

„Dintre toţi colegii pe care i-am avut, cu el îmi place să joc cel mai mult. Chit că poate juca pe orice post din echipă, are calităţi mai mari decât nivelul Ligii a IV-a. E mult mai uşor să joc cu el în spate decât cu alţii pentru că e un jucător care ascultă, e inteligent, are putere, vână şi doar neşansa şi sfaturile mele au făcut ca el să nu ajungă în Liga I. În viaţa mea am făcut numai fotbal şi numai asta o să fac. Fotbalul mi-a dat multe, mi-a dat o casă, o familie şi o disciplină cu copii buni, pentru că şi celălalt copil, o fată, va termina acum Facultatea de Drept. Iar disciplina şi viaţa trăită zi de zi m-au făcut să mai pot juca şi la vârsta asta. Toţi mă ascultă, în general, dar el are un grad de înţelegere prin care îşi dă seama că ce-i spun e bine şi execută în primul moment. Poate că ascultă şi pentru că e fiul meu, nu ştiu asta, dar eu zic că de la înţelegerea pe care o emană acolo se face diferenţa. Sunt şi fundaşi care au calităţi fizice, putere de luptă, dar care la inteligenţă stau mai prost şi inteligenţa contează foarte mult în fotbal. În 80-90% din cazuri am jucat cu el în echipă pe axul central, pentru că eram doi jucători cerebrali. Eu mai cu experienţă, el mai tânăr şi ne completam reciproc”, a spus şi cel care a strâns peste 100 de meciuri în Liga I.

Din cele aproximativ 130 de partide jucate împreună de cei doi, cele mai frumoase amintiri vin de la ediţia de anul trecut a Campionatului Mondial al Avocaţilor. „Chiar te simţeai fotbalist la acel campionat, aveai program de profesionist, iar în cele două săptămâni petrecute acolo ai mai retrăit o dată ce ţi-ai dorit tot timpul să faci, adică să fii fotbalist de mic. Turneul din Spania mi-a rămas cel mai mult în minte”, a spus „Adiţă”, echipa pentru care a jucat familia Truşcă, Dacia Felix, pierzând finala la loviturile de departajare.

Meciul din sferturi, însă, împotriva celor de la ASA Bucureşti (foto alăturat), a rămas ca „o lecţie de viaţă” în memoria lui Adrian Truşcă, golul fiului său fiind unicul al acelui joc.

„Erau nişte orgolii mari între cele două echipe, din astea româneşti, prosteşti, dar eu am făcut ruptură musculară cu o zi înainte. Plus că aveam şi doi jucători suspendaţi. În ziua jocului m-am trezit la 6 dimineaţa şi m-am dus în mare şi m-am antrenat singur acolo. A venit Călin Budişan şi i-am zis că am o idee. I-am zis că o să pot juca cumva, dar să-l trecem pe Răzvan din fundaş central în atacant. «Are execuţii, are potenţial să marcheze, are vână şi precis ne scoate el cumva», i-am spus. Fundaşii laterali sunt ok, avem unu în faţa apărării, zic «cred că rezolvăm cazul». Şi am câştigat cu 1-0 prin golul dat de Răzvan. Asta a fost, pentru mine, lecţia de viaţă cea mai mare între mine şi el vizavi de profesie şi de experienţă”, s-a destăinuit Adrian Truşcă.

Cei doi vor depăşi, foarte probabil, borna celor 200 de meciuri jucate împreună, însă Truşcă senior nu vrea să se mulţumească cu atât şi visează mult mai departe.

„Eu vreau să joc şi cu nepotul meu în aceeaşi echipă şi să dăm toţi trei gol în acelaşi meci. Va fi un pic mai greu, dar îmi doresc măcar trei minute să intru, cât să dau un 11 metri”, a conchis cel care va împlini, luna viitoare, 48 de ani.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.