Mihai Onicaș salutând galeria
Sursă foto: Cristian Cosma

Am putea spune că Mihai Onicaş este iubirea întruchipată a Universității Cluj-Napoca. Expresia feţei când vorbeşte despre “U” îl trădează deoarece în ochii lui se poate citi cu uşurinţă iubire, fericire, dar și regret. De 23 de ani, viaţa lui nu este pictată în culorile curcubeului, ci în nonculori: alb şi negru.

Chiar dacă a jucat la echipe precum Steaua, Poli Iași, FCM Târgu Mureș, Unirea Urziceni, FC Viitorul Constanța, ASA Târgu Mureș, Speranța Nisporeni şi Olimpia Satu Mare, în sufletul lui era loc doar pentru o echipă: Universitatea Cluj.

Oferte echipament JomaOferte Joma

În 1999 am început să merg la fotbal şi prima mea echipă a fost Universitatea Cluj-Napoca, unde am stat până în 2005 când am luat titlul la juniori pe ţară. Apoi, în sezonul 2005-2006 am mers în Bucureşti la echipa naţională cu lotul de ’90 la juniori, în vederea pregătirii Campionatului European 2007 și nu ne-am calificat. 

În sezonul 2008-2009 eram în Liga 3 cu Steaua II şi aveam altă atitudine, altă mentalitate şi m-am impus ca titular, fiind și căpitan de echipă. Am promovat în Liga II, iar pe mine şi pe încă trei colegi ne-au chemat la prima echipă. Am debutat la Steaua în meciul cu Urziceni, scor 1-1.

În sezonul 2009-2010 m-am accidentat (fractura de peroneu), iar când am revenit în cantonamentul de iarnă Stoichiţă mi-a zis să merg la Poli Iaşi.

La Steaua am avut şansa să cunosc jucători precum Rădoi, Petre Marin, Nicolae Dică. Îi vedeam zilnic şi pentru mine şansă să îi văd zilnic m-a ambiţionat. Când am jucat contra Fenerbahçe şi l-am întâlnit pe Roberto Carlos a fost un moment ireal. Nu credeam că voi ajunge să joc împotriva lui. Acum lumea mă ştie ca fost jucător al Stelei, iar cea mai frumoasă amintire e că lumea te ştie. Eram în relaţii bune cu domnul Becali, el m-a apreciat şi dacă am greşit a fost vina mea nu a dânsului. Din cauza accidentărilor şi antrenamentelor am fost mereu nevoit să îmi caut echipă ca să am meciuri în picioare.

Mihai Onicaş în tricoul Stelei

Cariera lui a continuat la Poli Iaşi, apoi la Viitorul Constanţa, Speranţa Nisporeni, Olimpia Satu Mare, iar la începutul anului 2017 a primit cea mai bună frumoasă ofertă din cariera lui: şansa să se întoarcă acasă şi să joace pentru echipa sa de suflet.

Oferta de la “U” a venit în iarna acestui an şi eram într-un moment greu la Satu Mare. Eram neplătit de 4-5 luni şi mă gândeam la o altă variantă, mă gândeam să plec în străinătate. L-am sunat pe domnul Sabău să mă ajute să plec dincolo şi el m-a întrebat dacă vreau să revin acasă. Ştiam de la tata (n.r.-Marian Onicaş, organizator de competiţii la “U” Cluj) că e un proiect serios şi de când am primit oferta doar la asta m-am gândit. M-am bucurat că s-au gândit la mine, fiindcă domnul Sabău e pretenţios şi, totodată, e un compliment că s-au gândit la mine. Aici sunt jucători cu experienţă precum Goga, Giurgiu, Abrudan. La Satu Mare lucrurile stăteau prost, iar antrenorul Bogdan Andone era singurul care ţinea echipa unită.

Când mi s-a propus să vin la “U” m-am gândit la multe lucruri, că mă întorc acasă, că sunt clujean, că va interveni tata pentru mine și vor apărea vorbe. După meciul cu CFR II nu am jucat două meciuri, apoi am revenit cu Ighiul şi mi-am făcut treaba din ce în ce mai bine. Nu am suportat să se bage tata, să mi se spună că sunt băiatul tatei. Nu suport acest lucru.

Fundaşul central, în vârstă de 27 de ani, povesteşte cu emoţie amintirile sale ca suporter al lui „U”, dar şi cântecul preferat din galerie.

Primul pas pe stadion l-am făcut cu tata şi bunicul când aveam 4-5 ani. Îmi postam poze cu U chiar dacă jucam la altă echipă, e echipa mea de suflet, e echipa familiei. Tata lucrează aici din 2000, s-a ocupat de juniori, iar acum de echipa mare. Cât timp tata a fost aici mereu veneam la meci. Iubirea pentru Universitatea a apărut când eram junior, iar eu dădeam tonul cântecelor în autocar. E o stare de spirit cu care am crescut. Să cânt pentru ”U” e ceva normal. Universitatea este a doua mea familie, am copilărit aici, au fost momente bune şi rele ca suporter fidel, iar finala de Cupă de la Bucureşti când am plecat cu familia este cea mai frumoasă amintire ca suporter al lui ”U”. Cântecul preferat este „Cu echipa noastră dragă”. Suporterii sunt extrem de pătimaşi, loiali. Cunosc multe persoane care indiferent de ligă erau prezente ca să susţină ”U” și chiar dacă cealaltă echipă din Cluj-Napoca juca în Cupele Europene nu mergeau.

„Să joc pentru echipa mare a Universităţii e un vis”

Când eram mic jucam fotbal cu tata în sufragerie cu mingea de tenis, iar cu mama mă jucam fotbal afară. Îmi pregăteam terenul şi apoi începeam să mă joc ca să nu sparg obiecte prin casă. Nu am spart nimic pentru că eram mai tehnic când eram mic şi aveam grijă să nu îi supăr pe ai mei. (râde)

Părerea lui despre nivelul Ligii a III-a, drumul spre locul I, dar şi regretul din cariera sa sunt celelalte subiecte pe care le-a abordat Mihai Onicaş.

Nivelul Ligii III este slab, ca tot fotbalul din România. La momentul actual suntem promovaţi. Adversarii sunt grei şi se motivează împotriva noastră şi e normal. A fost greu drumul spre locul I şi ne aşteptam să fie mai uşor pentru că întâlneam adversari care nu aveau nimic de pierdut, iar presiunea era zero pentru ei. Pentru noi e dezastru dacă nu promovăm, dar pentru ei nu e o tragedie dacă nu promovează. Va fi mult mai greu pe locul I pentru că sunt 3-4 echipe care vor să ne ia locul. Eu îmi doresc ca acest loc să mai ia din presiune, să realizăm că aici ne e locul, să nu avem frică, dar, în acelaşi timp, nu trebuie să ne subestimăm adversarii. Regret că nu am acceptat când mi s-a propus prelungirea contractului la Viitorul. Probabil aveam o impresie bună despre mine şi puteam să plec. Viitorul este echipa la care am învăţat cel mai frumos fotbal. Cu Hagi lucram mult toate sistemele şi am învăţat multe.

Mihai Onicaș în tricoul Universității Cluj
Sursă foto: Cristian Cosma

Pentru a marca momentul venirii sale la echipa sa de suflet, Onicaş a decis să îşi imprime anul naşterii Universităţii pe mâna dreaptă.

Ai mei sunt împotriva tatuajelor. Primul tatuaj e o cruce pe care mi l-am făcut în 2015, iar de atunci s-au obişnuit. Să joc pentru echipa mare a Universităţii e un vis şi îmi doresc de 15 ani. Am vrut să marchez momentul cu ceva special, dar fiind vară am înţeles că nu e ok să îţi faci tatuaje şi de aceea l-am făcut în toamnă. E ceva mic, dar cu însemnătate mare.

Tatuajul cu anul nașterii Universității Cluj / Sursă foto: Profil Facebook Mihai Onicaș

„Cu echipa noastră dragă,
Colindăm o ţară-ntreagă.
Ca să vadă lumea toată,
Dragoste adevărată!
Haide, haide, haide “U”,
Te iubim cu sufletul.
Și la bine și la greu
”U” Cluj este clubul meu!”

1 COMENTARIU

  1. Eeee… nu se baga tactu… Se sti legatura “dumnezeiasca” dintre el si Sabau. Conurenta de la mijloc te-a impins fundas central (unde esti praf)… Sabau, taticul tau, ca doar el impune jucatori… Unde erai cand echipa era in C? Te rugai sa promoveze cntand imnul? Marele iehovist trage toate sforile, insa Dumnezeu nu doarme, o sa vedeti…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here