
Industria Sârmei 1921 Câmpia Turzii s-a impus categoric la Gilău, 6-1, într-un joc din etapa a 22-a a Ligii a IV-a. Formaţia pregătită de Valentin Şandru s-a descurcat perfect mai ales în a doua repriză, avantajul după primele 45 de minute fiind de doar un gol, 2-1.
Partida disputată sâmbătă dimineaţă a fost la discreţia oaspeţilor, pentru ISCT marcând în poarta Gilăului şase jucători diferiţi, un gol purtând semnătura unui debutant la echipa mare, Marcel Rus. Primele cinci reuşite le-au aparţinut lui Cosma, Florin Dan, Baba, Cecălăcean şi Oroian, ISCT ajungând la 51 de goluri marcate în acest sezon.
„A fost un meci fără probleme pentru noi, băieţii şi-au dorit mult, au respectat sarcinile de joc şi scorul putea fi şi mai mare, pentru că am ratat alte câteva ocazii clare de gol. Am arătat bine fizic, echipa a avut prospeţime, mai ales în condiţiile în care am folosit mulţi juniori, dar copiii au jucat bine. Chiar unul dintre ei, Rus Marcel, a debutat cu gol. Suntem o formaţie tânără şi ne punem speranţe în aceşti copii”, a spus după meci antrenorul ISCT-ului, Valentin Şandru.
Formaţia sa rămâne pe locul şapte în clasament, cu 34 de puncte, în timp ce Someşul se va afla tot pe poziţia a opta şi după această etapă, cu 25 de puncte.
ISCT: Ursu – Moldovan S, Curta, Cecălăcean, Marcu – Cosma, Oroian, Şoancă, Fl. Dan – Rus An, Baba. Au mai jucat: Cosmoşan, Rus M, Covaci şi Moldovan M. Antrenor: Valentin Şandru