JSport.roJSport.ro
foto: pesgaming

CFR Cluj a plecat sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 08:00, în cantonamentul din Slovenia, acolo unde feroviarii vor sta două săptămâni.

În avion a urcat, printre alţii, şi Srdjan Luchin, jucător cu care clujenii s-au înţeles în această săptămână, după ce antrenorul Dan Petrescu l-a sunat pe fostul component al celor de la Poli Timişoara, Dinamo sau Steaua.

Fundaşul a precizat că telefonul dat de actualul său antrenor l-a făcut să aleagă, în sfârşit, CFR-ul, echipă care l-a mai contactat în trecut.

„Până acum nu a fost să fie să ajung la CFR, însă la Cluj oamenii sunt altfel spre deosebire de Bucureşti, sunt mai liniştiţi. Dan Petrescu m-a sunat, m-a întrebat de situaţia mea şi faptul că am vorbit cu el a fost un atu să vin la CFR. Mă simt foarte bine aici şi sper să nu dezamăgesc. Am ambiţii mari, îmi doresc foarte mult să joc şi normal că îmi doresc să iau cel puţin un trofeu cu CFR-ul. Toţi ne dorim să facem performanţă la Cluj, suntem ambiţioşi, dar trebuie să luăm totul pas cu pas şi să muncim, pentru că fără muncă nimic nu se poate realiza. Îmi doream să revin în România, mi-a fost dor de nebunia din fotbalul românesc şi sper să ajut echipa cât pot de bine”, a declarat noul jucător al clujenilor.

Luchin a jucat ultima oară la Levski Sofia şi a venit la CFR Cluj liber de contract, acesta fiind cotat la 600.000 de euro de către transfermarkt.de. În Slovenia, feroviarii îl aşteaptă şi pe Emmanuel Culio, până acum la CFR Cluj venind 10 jucători.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.