JSport.roJSport.ro
foto: Stefan M, suporter "U"
foto: Stefan M, suporter “U”

Anul fotbalistic 2015 a luat sfârşit în weekendul trecut pentru clubul Universitatea Cluj, atunci când s-au terminat atât meciurile din Liga a II-a, cât şi partidele din competiţiile rezervate juniorilor.

La o privire de ansamblu asupra rezultatelor din această toamnă se poate observa că defensiva a fost punctul forte al echipei “mari”, în schimb fotbaliştii care visează să joace pe Cluj Arena alături de Calcan sau Ursu excelând la capitolul ofensivă.

Echipa pregătită de Mihai Teja a terminat în partea a doua a clasamentului, pe locul nouă, dar se poate lăuda că are cea mai bună apărare din seria Vest a ligii secunde. Crişan şi colegii săi au primit doar 12 goluri şi conduc acest clasament la egalitate cu liderul FCM Baia Mare.

IMG_3135Doar Olimpia Satu Mare şi CSM Râmnicu Vâlcea au reuşit să marcheze de două ori în poarta Universităţii într-un meci, în rest apărarea “studenţilor” încasând doar câte un gol de la celelalte formaţii care au izbutit să mai înscrie în poarta lui “U”.

În schimb, dacă defensiva e punctul forte la Liga a II-a, ofensiva străluceşte la nivelul juniorilor, acolo unde echipele Universităţii Cluj au marcat pe bandă rulantă în poarta adversarilor. Cele cinci echipe existente la acest nivel, la care se adaugă şi formaţia de juniori A1 care evoluează în Liga a IV-a, au jucat 75 de meciuri în această toamnă şi au marcat 324 de goluri. Rezultă, astfel, o medie de peste patru goluri pe partidă, performera fiind echipa U15, care se află pe primul loc în clasamentul seriei C2, elevii lui Ovidiu Sărmăşan câştigând două meciuri cu scorul de 21-0.

foto: Stefan M, suporter "U"
foto: Stefan M, suporter “U”

De asemenea, în Liga Elitelor ambele echipe ale Universităţii, de U19 şi U17, se află pe primele două locuri, de acolo mulţi jucători făcând pasul, în acest sezon, la echipa antrenată de Mihai Teja, ultimul exemplu fiind Dan Berci, juniorul de 16 ani care a jucat perfect la Pâncota.

“Aceşti copii formează un grup bun şi doar Dinamo, Viitorul sau Timişoara cred că mai au ce avem noi. Cu ce avem acum şi cu ce va veni din spate, în vreo 10 ani îţi faci un lot numai cu copiii tăi care să taie Liga I, aşa nivel bun au. Sunt două generaţii de copii buni, ’97, ’98 şi vine ’99 din spate”, a sintetizat situaţia juniorilor de la “U” Cluj antrenorul echipei de U19 a Universităţii, Călin Sălăgean.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.