JSport.roJSport.ro

Sticla Arieşul Turda şi Olimpia Gherla au terminat la egalitate, 0-0, meciul direct disputat în această dimineaţă în etapa a 27-a a Ligii a IV-a.

Acest punct o ajută, mai degrabă, pe formaţia lui Artur Podar, care va încheia pe locul doi dacă se va impune în ultimele trei etape, turdenii fiind convinşi că gherlenii oricum se vor încurca până la final. În schimb, oficialii Olimpiei sunt siguri că echipa din Turda va fi cea care va mai pierde puncte, gherlenii având dezavantajul unui meci în plus jucat faţă de alb-roşii.

Partida de la Turda a fost dominată de către gazde, ocaziile acestora la poarta lui Drăgan, nu foarte mari însă, nefiind şi fructificate de jucătorii Sticlei. În schimb, gherlenii puteau da lovitura în ultimul minut, atunci când Bondor a scăpat singur spre poartă, însă atacantul Olimpiei a trimis pe lângă şi meciul s-a terminat 0-0. De menţionat şi că echipa din Gherla are avantajul rezultatelor directe, câştigând meciul tur.

„Noi am dominat, am avut posesia, în schimb ei au stat la cutie şi au avut două ocazii pe greşelile noastre. De atitudinea jucătorilor sunt mulţumit, au respectat sarcinile, dar dacă nu o dai în poartă în astfel de jocuri…când ai o jumătate de ocazie trebuie să dai gol. Şi egalul e bun pentru noi dacă o luăm aşa, pentru că suntem doar la mâna noastră, iar dacă batem tot terminăm pe locul doi. Eu zic că programul lor e mai greu, pentru că joacă cu Ardealul în deplasare, iar noi pe teren propriu, însă eu sunt încrezător că ne putem câştiga cele trei meciuri rămase”, ne-a spus antrenorul Sticlei, Artur Podar.

„Ei au dominat, într-adevăr, au pasat, au ţinut de minge, dar am stat foarte bine în teren, iar ocaziile cele mai clare au fost ale noastre. Oricum, dacă noi ne vom câştiga ultimele două meciuri eu zic că vom termina 90% pe locul doi, pentru că sunt convins că ei se vor încurca undeva, ori cu Ardealul ori cu CS Floreşti”, a precizat, de cealaltă parte, preşedintele gherlenilor, Csaba Kilin.

Sticla Turda

Ursu
Szakacs
Cocoară
Soporan
Tot
Kopandi
Savu
Moldovan R.
Silaghi
Mărie
Moldovan Răzv.

Au mai intrat: Lăkătuş M.-Mâlnă, Tothăzan, Lăkătuş G. Antrenor: Artur Podar

Olimpia Gherla

Drăgan
Prodan
Pop S.
Pop Vl.
Bold
Rus
Dascăl
Mureşan
Salac
Bondor
Fodor

A mai intrat: Stupinean. Antrenori: Laur Aştilean, Alexandru Felfalusi

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.