CFR Cluj este prima echipă ajutată de eliminarea avantajului creat de golul marcat în deplasare. Dacă vechea regulă rămânea în vigoare, ardelenii erau eliminați din Champions League. Bania Luka marcase la Cluj, iar în a doua manșă a egalat-o la general (3-3 înaintea reprizelor suplimentare) pe campioana României. Datorită noilor reglementări UEFA, meciul s-a dus în prelungiri, unde feroviarii au fost salvați de eurogolul lui Chipciu.

”Am marcat un gol superb, de la distanță, și n-am fost în stare să marcăm de la un metru sau doi metri. Am crezut că suntem calificați de la Cluj, dar iată că Dumnezeu te poate pedepsi și în decurs de două minute am luat două goluri. Dacă nu era scoasă această regulă, la Cluj trebuia să fie vreo 7-1, și astăzi vreo 6, 7-0.” Marius Șumudică, antrenor CFR Cluj

Șumudică și-a dat seama de ce prestațiile campioanei României nu sunt momentan convingătoare. Tehnicianul din Gruia vrea să se inspire chiar de la formația bosniacă.

”Dar ce fac ei foarte bine este că formează o familie. Eu va trebui să muncesc și să formez această familie. S-au făcut foarte multe transferuri și nu este ușor să lucrezi cu nouă jucători noi și să implementezi ideile de joc.” Marius Șumudică, antrenor CFR Cluj

CITEȘTE ȘI – Miză mare pentru Șumudică. Adversara CFR-ului are pompieri și taximetriști în echipă + Cum arată stadionul din Gibraltar

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.