JSport.roJSport.ro

Surpriza etapei a 21-a a Ligii a IV-a pare să se fi înregistrat la Câmpia Turzii, acolo unde CS Floreşti, echipă care luptă pentru locul doi în clasament, a pierdut puncte importante sâmbătă dimineaţa. ISCT a câştigat cu 2-1, după un meci în care a beneficiat şi de noroc, la numeroasele ocaziile mari ratate de către floreşteni, aceştia din urmă reuşind să marcheze abia la ultima fază.

Până atunci, Roman şi colegii săi l-au evidenţiat în dese rânduri pe portarul gazdelor, Tudor Barta, acesta fiind apărat şi de bară atunci când a fost învins.

Mult mai pragmatici, „sârmarii” au înscris la singurele ocazii create, Bucur şi Ciungan aducând a treia victorie la rând pentru echipa lor, golul lui Dîrjan, din prelungiri, contând doar pentru statistică.

„Aşa-i la fotbal, se joacă pe goluri. Am stat bine în teren, am jucat tactic foarte bine, am avut două-trei ocazii, am câştigat şi la revedere! A fost a treia victorie la rând, vrem să o facem şi pe a patra acum şi mergem înainte. Obiectivul e să ne clasăm cât mai sus, avem şi cinci copii din 2001 care joacă, încercăm să-i facem să evolueze cât mai bine, iar la final vom vedea ce am făcut bine şi ce am făcut rău”, a spus antrenorul ISCT-ului, Adrian Voiculeţ.

De partea cealaltă, tehnicianul oaspeţilor, Călin Budişan, a fost extrem de deranjat de jocul practicat de elevii săi la Câmpia Turzii, mai ales că, în urmă cu trei etape, aceştia au reuşit şi contraperformanţa de a remiza cu Viitorul Mihai Georgescu, deşi au condus cu 3-0.

„Se pare că după meciuri bune, în care jucătorii se mobilizează, nu se mai pot concentra şi apar aceste fluctuaţii pe care nici eu, personal, nu le înţeleg. Avem senzaţia că dacă le spunem că suntem pe locuri fruntaşe şi avem valoare e suficient şi nu mai trebuie să joace. Culmea e că facem meciuri bune cu echipe grele, bune, şi facem meciuri foarte slabe cu echipe slabe, asta iarăşi e o poveste pe care nu pot s-o desluşesc deocamdată. Astăzi am intrat în jocul adversarului, dar am avut şi vreo 15 ocazii clare şi am dat doar un gol, în timp ce ei au avut două ocazii şi au dat două goluri. Am avut la 1-0 şi un penalty refuzat, jucătorul lor a scos mingea cu mâna de pe linia porţii, însă neacordarea acestei lovituri de la 11 metri nu justifică jocul nostru extrem de slab. ISCT e o echipă modestă, însă cu o mobilizare exemplară a reuşit să câştige. Încă e devreme să vorbim despre pierderea locului doi, mai avem meci direct şi cu Turda, dar noi dacă jucăm aşa şi pierdem puncte în continuare e clar că ne vom îndepărta de obiectiv”, ne-a spus, extrem de supărat pe elevii săi, antrenorul Floreştiului.

În clasament, floreştenii au căzut pe locul cinci şi pot fi egalaţi la puncte de Someşul Gilău, în timp ce “sârmarii” au urcat pe poziţia a noua.

ISCT

Barta
Marcu
Cecălăcean
Imbuzan V.
Popa D.
Ciungan
Bucur
Tescar
Mercean V.
Mureşan R.
Voiculeţ

Au mai intrat: Mocan, Iepure, Indrei, Cămărăşan. Antrenor: Adrian Voiculeţ

CS Floreşti

Aranyosi
Corpodean
Truşcă R.
Cîmpean
Frătean
Vasilaş
Ciotlăuş
Părăvan
Toader
Dîrjan
Roman

Au mai intrat: Lăcătuş, Nuţ, Rafa. Antrenor: Călin Budişan

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.