JSport.roJSport.ro

Prima rundă din returul Ligii a IV-a programat patru meciuri spectaculoase sâmbătă dimineaţa, încheiate cu victorii pentru Unirea Triteni, Sticla Turda şi Unirea Floreşti, surpriza venind de la Gilău, acolo unde Someşul s-a împiedicat de Arieşul Mihai Viteazu.

Echipa antrenorului-jucător Rareş Mateş a dat, însă, de un Arieşul mult schimbat în bine faţă de prima parte a sezonului, golurile lui Goga şi Fertea nefiind suficiente decât pentru un punct.

Dacă Someşul a condus de două ori, oaspeţii au meritul de a fi revenit de fiecare dată pe tabelă, prin golurile lui Mărginean şi Andrei Pop, ba mai mult au avut şi şansa de a câştiga, însă Buglea a ratat, la 2-2, o lovitură de la 11 metri. Gilăuanii par să fi pierdut două puncte importante în lupta pentru podiumul final, însă, la cum arată în acest an, echipa din Mihai Viteazu are forţa de a produce şi alte surprize neplăcute formaţiilor din partea superioară a clasamentului.

La Tritenii de Jos, jucătorii lui Andrei Pintilie au reuşit a şasea victorie a campionatului, 3-2 cu Vulturul Mintiu-Gherlii, după un joc controlat aproape în totalitate. „Dubla” lui Cristi Paleoca şi golul lui Gabriel Deiac au adus trei puncte importante Triteniului, care a învins o altă echipă schimbată complet faţă de turul campionatului. Cu mulţi jucători aduşi de la juniori şi din Liga a V-a, Vulturul Mintiu-Gherlii trece printr-o perioadă de reconstrucţie, pentru noua formaţie a lui Lucian Roman reuşind să marcheze astăzi Raul Morar şi Gavril Marinescu.

Tot cu 3-2 s-a impus şi Unirea Floreşti în meciul cu Industria Sârmei Câmpia Turzii, o echipă care a fost aproape să dispară în iarnă, dar care a renăscut înainte de startul campionatului. La ISCT au revenit câţiva dintre foştii jucători în frunte cu Cecălăcean sau Voiculeţ, clubul reuşind să transfere şi o parte din lotul care a plecat de la Mintiu-Gherlii în iarnă, printre care şi portarul Tudor Barta.

De altfel, Voiculeţ şi Cecălăcean au şi înscris în această dimineaţă pentru ISCT, însă omogenitatea Unirii Floreşti a făcut diferenţa în acest joc, Cîţcăuan, Kallos şi German reuşind să aducă victoria echipei gazdă, aflată la al doilea meci oficial al anului.

Cel mai lejer meci l-a avut Sticla Turda, echipa lui Artur Podar reuşind o „manita” cu AS Viile Dejului, 5-0. Silaghi, Mărie, Cocoară şi Savu, ultimul autor a două goluri, au rotunjit golaverajul alb-roşilor în clasament, care au început perfect returul de campionat, dejenii neavând forţa de a pune mari probleme pe singurul teren pe care „U” Cluj nu a reuşit să câştige până acum.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.