JSport.roJSport.ro

Etapa a 26-a a Ligii a IV-a a programat, joi, un singur meci, suficient pentru a provoca un nou scandal în acest sezon.

Arieşul Mihai Viteazu a pierdut, 3-4, cu Armenopolis Gherla pe teren propriu, însă va câştiga la “masa verde” cu 3-0. Gherlenii au folosit un jucător de 16 ani, Ştefan Precup, atât la meciul de miercuri, destinat juniorilor, cât şi joi, la seniori, lucru interzis de regulament dacă nu trece o anumită perioadă de timp între jocuri.

Astfel, nu a fost respectat articolul din ROAF care spune că “jucătorii juniori, cu excepţia portarului, pot participa la două partide oficiale consecutive numai dacă între ele există un interval de minim 36 de ore”. Gherlenii şi-au recunoscut vina, însă aici apare ineditul întregii situaţii.

Oficialii Armenopolisului, prin preşedintele Romulus Precup, s-au înţeles înaintea meciului cu vicepreşedintele Arieşului, Ioan Arion, pentru a fi folosiţi juniori chiar dacă aceştia au evoluat cu 24 de ore înainte. Oficialul echipei din Mihai Viteazu a spus că nu este nicio problemă, însă la pauza meciului chiar el a depus contestaţia, ce-i drept “forţat” de către antrenorul gazdelor, Lucian Roşu, care l-a sunat în timpul primei reprize.

“Într-adevăr, domnul Precup m-a întrebat dacă putem juca şi cu juniorii şi i-am zis că nu există probleme din punctul meu de vedere, mai ales că, oarecum, şi noi eram în aceeaşi situaţie, nu ştiam dacă ne strângem 11 la acest meci. Copiii trebuie să joace, nu a fost nicio problemă din punctul meu de vedere, doar că antrenorul de la juniori, Lucian Roşu, care se ocupă şi de seniori, m-a sunat în timpul primei reprize şi mi-a zis să merg să contest dreptul de joc al jucătorului cu numărul şase. A vorbit şi cu domnul preşedinte, iar eu sunt doar un simplu executant şi mă subordonez deciziilor pe care le ia preşedintele. Oricum, juniorul Precup Ştefan a jucat pe buletin şi pe adeverinţă medicală la seniori, pentru că la meciul de juniori a luat un cartonaş galben şi nu i s-a putut pune timbru pe carnet atunci, aşa că i-a fost reţinut carnetul de joc”, a explicat vicepreşedintele Arieşului Mihai Viteazu, Ioan Arion.

Surprinşi la pauză de contestaţia făcută de gazde, deşi exista o înţelegere între oficialii gherleni şi Ioan Arion, cei de la Armenopolis au mai introdus în a doua repriză doi juniori pe teren, ambii evoluând şi cu o zi înainte. Oaspeţii s-au arătat foarte supăraţi după meci şi au avut de transmis un mesaj şi AJF-ului.

“A fost o înţelegere între preşedintele nostru şi domnul Arion în care s-a zis că putem folosi juniori, că nu e nicio problemă, însă la pauză chiar domnul Arion a fugit şi a depus contestaţie. Şi apoi a zis că nu a depins de el, că l-a obligat antrenorul. Cei de la Mihai Viteazu nu au fost fair-play. La noi, dacă Armenopolis promite un lucru, ne ţinem de cuvânt, dar oricum, noi jucăm de plăcere şi nu ne poate lua AJF-ul atâtea puncte câte câştigăm noi pe teren. Din punctul nostru de vedere, meciul e câştigat pe teren şi nu avem niciun fel de problemă sau regret că am folosit juniori şi îi vom folosi în continuare, chiar dacă vom pierde şi alte meciuri la «masa verde». Că promovăm copii de 15-16 ani e mai important decât trei puncte pe care ni le ia AJF. Mai sunt trei etape, nouă puncte în joc, să ni le ia pe toate”, a spus şi antrenorul Armenopolisului, Cristi Vedean.

De menţionat că Precup chiar a dat un gol în poarta Arieşului la meciul de seniori, Marian Ionuţ şi Bocoş, ultimul cu o “dublă”, fiind ceilalţi marcatori ai gherlenilor, Varga, Tolomeiu şi Moldovan înscriind pentru Arieşul.

O decizie oficială în acest caz va fi luată săptămâna viitoare de către AJF Cluj, iar dacă Armenopolis va fi pedepsită ar putea bifa al doilea meci consecutiv pierdut la “masa verde”. Industria Sârmei Câmpia Turzii a contestat dreptul de joc al lui Vlad Boier la partida de săptămâna trecută, câştigată cu 5-2 de gherleni, potrivit unor surse din AJF “sârmarii” urmând să primească o decizie favorabilă şi trei puncte în clasament.

Arieşul Mihai Viteazu

Ionele
Perde
Mărginean
Florea
Tolomeiu Fl.
Moldovan
Kolozsi
Ignat
Crişan
Pop
Varga

Nu s-au făcut schimbări. Antrenor: Lucian Roşu

Armenopolis Gherla

Tala
Moldovan D.
Tînc
Mar. Ionuţ
Sâmboan P.
Crăciun
Bocoş
Roman
Stan
Precup
Tinteşan

Au mai intrat: Codorean, Apahidean, Fechete. Antrenor: Cristi Vedean

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.