JSport.roJSport.ro

Liga a IV-a Cluj va porni la drum vineri, cu meciul dintre „U” Cluj 2 şi Sticla Turda, chiar derby-ul începutului de campionat.

Sâmbătă vor avea loc alte patru meciuri, iar duminică celelalte trei, după care atenţia se va îndrepta spre etapa a doua, din 2-3 septembrie, dar şi spre runda intermediară din 20 septembrie.

Chiar dacă, iniţial, s-a stabilit că nu vor fi meciuri şi la mijloc de săptămână, echipele şi oficialii AJF au căzut de acord ca etapa a cincea să se dispute într-o zi de miercuri, în 20 septembrie fiind şi rundă intermediară în Liga I. Astfel, turul Ligii a IV-a nu se va mai încheia în luna decembrie, ci în ultimul weekend din noiembrie, mai apoi urmând o pauză de trei luni, cel mai probabil returul debutând în 24 februarie.

Mai jos aveţi programul complet al turului Ligii a IV-a Cluj şi datele de disputare.

ETAPA 1

“U” CLUJ 2-STICLA TURDA (vineri, ora 17:00)

UNIREA TRITENII DE JOS-VIITORUL FELEACU (sâmbătă, ora 11:00)

SPORTING APAHIDA-ARMENOPOLIS GHERLA (sâmbătă, ora 11:00)

UNIREA ICLOD-CSM CÂMPIA TURZII (sâmbătă, ora 11:00)

OLIMPIA GHERLA-VULTURUL MINTIU GHERLII (sâmbătă, ora 18:00)

ARIEŞUL MIHAI VITEAU-SOMEŞUL GILĂU (duminică, ora 11:00)

CFR DEJ-VIILE DEJULUI (duminică, ora 17:00)

VIITORUL MIHAI GEORGESCU-CS FLOREŞTI (duminică, ora 18:00)

ETAPA 2 (2-3 SEPTEMBRIE)

VIITORUL FELEACU – CFR DEJ

CS FLOREȘTI – UNIREA TRITENII DE JOS

ARMENOPOLIS GHERLA – VIITORUL MIHAI GEORGESCU

STICLA ARIEȘUL TURDA – SPORTING APAHIDA

CSM CÂMPIA TURZII – “U” CLUJ 2

SOMEȘUL GILĂU – UNIREA ICLOD

VULTURUL MINTIU GHERLII – ARIEȘUL MIHAI VITEAZU

AS VIILE DEJULUI – OLIMPIA GHERLA

ETAPA 3 (9-10 SEPTEMBRIE)

AS VIILE DEJULUI – VIITORUL FELEACU

CFR DEJ – CS FLOREȘTI

UNIREA TRITENII DE JOS – ARMENOPOLIS GHERLA

VIITORUL MIHAI GEORGESCU – STICLA ARIEȘUL TURDA

SPORTING APAHIDA – CSM CÂMPIA TURZII

“U” CLUJ 2 – SOMEȘUL GILĂU

UNIREA ICLOD – VULTURUL MINTIU GHERLII

ARIEȘUL MIHAI VITEAZU – OLIMPIA GHERLA

ETAPA 4 (16-17 SEPTEMBRIE)

CS FLOREȘTI – VIITORUL FELEACU

ARMENOPOLIS GHERLA – CFR DEJ

STICLA ARIEȘUL TURDA – UNIREA TRITENII DE JOS

CSM CÂMPIA TURZII – VIITORUL MIHAI GEORGESCU

SOMEȘUL GILĂU – SPORTING APAHIDA

VULTURUL MINTIU GHERLII – “U” CLUJ 2

OLIMPIA GHERLA – UNIREA ICLOD

ARIEȘUL MIHAI VITEAZU – AS VIILE DEJULUI

ETAPA 5: (20 SEPTEMBRIE)

AS VIILE DEJULUI – CS FLOREȘTI

VIITORUL FELEACU – ARMENOPOLIS GHERLA

CFR DEJ – STICLA ARIEȘUL TURDA

UNIREA TRITENII DE JOS – CSM CÂMPIA TURZII

VIITORUL MIHAI GEORGESCU – SOMEȘUL GILĂU

SPORTING APAHIDA – VULTURUL MINTIU GHERLII

“U” CLUJ 2– OLIMPIA GHERLA

UNIREA ICLOD – ARIEȘUL MIHAI VITEAZU

ETAPA 6 (23-24 SEPTEMBRIE)

CSM CÂMPIA TURZII – CFR DEJ

SOMEȘUL GILĂU – UNIREA TRITENII DE JOS

VULTURUL MINTIU GHERLII – VIITORUL MIHAI GEORGESCU

OLIMPIA GHERLA – SPORTING APAHIDA

ARIEȘUL MIHAI VITEAZU – “U” CLUJ 2

UNIREA ICLOD – AS VIILE DEJULUI

STICLA ARIEȘUL TURDA – VIITORUL FELEACU

ARMENOPOLIS GHERLA – CS FLOREȘTI

ETAPA 7 (30 SEPTEMBRIE-1 OCTOMBRIE)

CFR DEJ – SOMEȘUL GILĂU

UNIREA TRITENII DE JOS – VULTURUL MINTIU GHERLII

VIITORUL MIHAI GEORGESCU – OLIMPIA GHERLA

SPORTING APAHIDA – ARIEȘUL MIHAI VITEAZU

“U” CLUJ 2 – UNIREA ICLOD

CS FLOREȘTI – STICLA ARIEȘUL TURDA

VIITORUL FELEACU – CSM CÂMPIA TURZII

AS VIILE DEJULUI – ARMENOPOLIS GHERLA

ETAPA 8 (7-8 OCTOMBRIE)

VULTURUL MINTIU GHERLII – CFR DEJ

OLIMPIA GHERLA – UNIREA TRITENII DE JOS

ARIEȘUL MIHAI VITEAZU – VIITORUL MIHAI GEORGESCU

UNIREA ICLOD – SPORTING APAHIDA

“U” CLUJ 2 – AS VIILE DEJULUI

SOMEȘUL GILĂU – VIITORUL FELEACU

CSM CÂMPIA TURZII – CS FLOREȘTI

STICLA ARIEȘUL TURDA – ARMENOPOLIS GHERLA

ETAPA 9 (14-15 OCTOMBRIE)

CFR DEJ – OLIMPIA GHERLA

UNIREA TRITENII DE JOS – ARIEȘUL MIHAI VITEAZU

VIITORUL MIHAI GEORGESCU – UNIREA ICLOD

SPORTING APAHIDA – “U” CLUJ 2

ARMENOPOLIS GHERLA – CSM CÂMPIA TURZII

CS FLOREȘTI – SOMEȘUL GILĂU

VIITORUL FELEACU – VULTURUL MINTIU GHERLII

AS VIILE DEJULUI – STICLA ARIEȘUL TURDA

ETAPA 10 (21-22 OCTOMBRIE)

ARIEȘUL MIHAI VITEAZU – CFR DEJ

UNIREA ICLOD – UNIREA TRITENII DE JOS

“U” CLUJ 2 – VIITORUL MIHAI GEORGESCU

SPORTING APAHIDA – AS VIILE DEJULUI

OLIMPIA GHERLA – VIITORUL FELEACU

VULTURUL MINTIU GHERLII – CS FLOREȘTI

SOMEȘUL GILĂU – ARMENOPOLIS GHERLA

CSM CÂMPIA TURZII – STICLA ARIEȘUL TURDA

ETAPA 11 (28-29 OCTOMBRIE)

CFR DEJ – UNIREA ICLOD

UNIREA TRITENII DE JOS – “U” CLUJ 2

VIITORUL MIHAI GEORGESCU – SPORTING APAHIDA

AS VIILE DEJULUI – CSM CÂMPIA TURZII

VIITORUL FELEACU – ARIEȘUL MIHAI VITEAZU

CS FLOREȘTI – OLIMPIA GHERLA

ARMENOPOLIS GHERLA – VULTURUL MINTIU GHERLII

STICLA ARIEȘUL TURDA – SOMEȘUL GILĂU

ETAPA 12 (4-5 NOIEMBRIE)

VIITORUL MIHAI GEORGESCU – AS VIILE DEJULUI

SPORTING APAHIDA – UNIREA TRITENII DE JOS

“U” CLUJ 2 – CFR DEJ

UNIREA ICLOD – VIITORUL FELEACU

ARIEȘUL MIHAI VITEAZU – CS FLOREȘTI

OLIMPIA GHERLA – ARMENOPOLIS GHERLA

VULTURUL MINTIU GHERLII – STICLA ARIEȘUL TURDA

SOMEȘUL GILĂU – CSM CÂMPIA TURZII

ETAPA 13 (11-12 NOIEMBRIE)

UNIREA TRITENII DE JOS – VIITORUL MIHAI GEORGESCU

CFR DEJ – SPORTING APAHIDA

VIITORUL FELEACU – “U” CLUJ 2

CS FLOREȘTI – UNIREA ICLOD

ARMENOPOLIS GHERLA – ARIEȘUL MIHAI VITEAZU

STICLA ARIEȘUL TURDA – OLIMPIA GHERLA

CSM CÂMPIA TURZII – VULTURUL MINTIU GHERLII

AS VIILE DEJULUI – SOMEȘUL GILĂU

ETAPA 14 (18-19 NOIEMBRIE)

UNIREA TRITENII DE JOS – AS VIILE DEJULUI

VIITORUL MIHAI GEORGESCU – CFR DEJ

SPORTING APAHIDA – VIITORUL FELEACU

“U” CLUJ 2– CS FLOREȘTI

UNIREA ICLOD – ARMENOPOLIS GHERLA

ARIEȘUL MIHAI VITEAZU – STICLA ARIEȘUL TURDA

OLIMPIA GHERLA – CSM CÂMPIA TURZII

VULTURUL MINTIU GHERLII – SOMEȘUL GILĂU

ETAPA 15 (25-26 NOIEMBRIE)

CFR DEJ – UNIREA TRITENII DE JOS

VIITORUL FELEACU – VIITORUL MIHAI GEORGESCU

CS FLOREȘTI – SPORTING APAHIDA

ARMENOPOLIS GHERLA – “U” CLUJ 2

STICLA ARIEȘUL TURDA – UNIREA ICLOD

CSM CÂMPIA TURZII – ARIEȘUL MIHAI VITEAZU

SOMEȘUL GILĂU – OLIMPIA GHERLA

AS VIILE DEJULUI – VULTURUL MINTIU GHERLII

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.