Cele două derby-uri ale campionatului dintre principalele candidate la promovare, Sticla Turda şi CS Floreşti, s-au încheiat de fiecare dată la egalitate.

După 1-1 în tur, ieri a fost 2-2, cu ultimele două goluri marcate în prelungiri, jocul de la Turda fiind mai spectaculos.

Oferte echipament Joma - pentru CluburiCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Atât floreştenii, cât şi turdenii au avut ocaziile lor, iar ambele tabere au declarat după meci că ar fi meritat să câştige. Egalul, însă, o mulţumeşte doar pe Stica Turda, care se poate distanţa la şapte puncte dacă va învinge miercuri în restanţa de la Triteni.

“Ca şi joc, sunt mulţumit. A fost un joc bun al băieţilor şi apreciez că am fost superiori la ocazii şi zic că şi la posesie. Dar, dacă nu marchezi, ăsta e fotbalul şi se poate întoarce. Dacă eram mai atenţi la finalizare şi pe faza defensivă la singura fază a lor avută… La 11 metri nu am înţeles de ce l-a dat, dar având în vedere că a fost un arbitru cu experienţă nu comentez arbitrajul. Eu zic că echipa mea a arătat mai bine şi obiectivul rămâne acelaşi, să câştigăm toate punctele. Am încercat asta şi la Turda, dovadă că nu am făcut un joc ca să omorâm fotbalul, ci am jucat deschis, cu ocazii. Şi Turda e o echipă bună, de-asta sunt acolo, le urez baftă, Artur Podar încearcă să facă o treabă bună, dar eu zic că nu e jucat campionatul în totalitate, dar sigur că au un avantaj considerabil”, a spus antrenorul floreştenilor, Călin Budişan.

Tehnicianul turdenilor, Artur Podar, a amintit de faptul că CS Floreşti a marcat atât în tur, cât şi în retur, două goluri pe finalul meciului şi e convins că rivalii din campionat vor avea o misiune aproape imposibilă în a-i mai ajunge.

“E puţin frustrant că am luat gol la ultima fază, dar ţin să-i felicit pe băieţi pentru atitudinea avută pe tot parcursul jocului. Rezultatul nu e echitabil, dacă ne luăm după posesie şi ocaziile clare, pe care noi le-am avut. Au avut şi ei la începutul jocului acele două şanse, dar dacă punem şutul lui Bituleanu şi bara lui Ghiţă, zic că am fost peste ei din toate punctele de vedere. Poate puţin ne-a lipsit norocul, că în tur am luat gol în minutul 87, iar acum la ultima fază. S-a terminat egal, dar să luăm partea bună, pentru că noi nu trebuia să pierdem jocul. Important e să ne vedem noi de parcursul nostru, pentru că dacă va fi aşa nu vor avea cum să ne ajungă”, a precizat şi antrenorul liderului Ligii a IV-a.

Penalty a fost foarte clar. Şi piciorul îmi arată clar că portarul de la Floreşti a venit cu piciorul pe glezna mea. Dacă la Apahida am câştigat un punct, acum am pierdut două”, Flaviu Chişu, Sticla Turda

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.