JSport.roJSport.ro

Universitatea Cluj a obţinut a noua victorie în meciurile amicale din această iarnă, 4-1 cu Unirea Dej, însă ştirea zilei pentru fanii „studenţilor” este revenirea lui Alex Păcurar, care a jucat ultima oară în urmă cu aproape şase luni.

Mijlocaşul de 35 de ani, refăcut după accidentarea care a recidivat în câteva rânduri, a fost introdus în repriza a doua a jocului din Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”, în ultimele 45 de minute clujenii marcând şi golurile victoriei.

Cu o echipă mai mult experimentală, titularii obişnuiţi urmând să joace sâmbătă, în amicalul cu Olimpia Satu Mare, Universitatea Cluj a avut parte de un meci echilibrat cu formaţia de Liga a III-a în prima repriză. Ambele echipe şi-au creat ocazii de gol la cele două porţi, câte una de fiecare parte fiind şi fructificată. Astfel, după ce Goga a deschis scorul în minutul 35, Giurgean a egalat rapid scorul.

În a doua parte a meciului „U” a arătat mult mai bine, diferenţa de pregătire contribuind şi ea la rezultatul final, dejenii reunindu-se abia în urmă cu două săptămâni. Moşuţi, Fodor şi acelaşi Goga au reuşit să înscrie în poarta Unirii în ultimele 45 de minute, pentru un 4-1 care înseamnă a noua victorie din această iarnă, „studenţii” urmând să dispute, sâmbătă, cel mai important amical, cu Olimpia Satu Mare.

De cealaltă parte, dejenii vor sta în prima etapă a returului şi vor avea un amical cu Ardealul Cluj.

“U” Cluj

Man
Hîmpea
Irimie
Morar
Budăcan
Hordouan
Chiorean
Rogozan
Fizeşan
Goga
Seck

Au mai intrat: Rus-Potcoavă, Dan, Budin Fodor, Moşuţi, Păcurar, Fodor, Telcean, Pintea

Unirea Dej

Szekely
Kovacs
Plăian
Kereki
Podină
Nalaţi
Blaj
Itu C.
Giurgean
Blaj Fl.
Ferhaoui

Au mai intrat: Iura-Suciu, Florin Alex, Rus, Kokcis.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.