foto: Facebook/Cristian Gavra

Universitatea Cluj a realizat al nouălea transfer al verii, prin aducerea lui Cristian Gavra, de la Viitorul.

Atacantul de 25 de ani are la activ 71 de meciuri în Liga 1, pentru Viitorul şi Gaz Metan, însă doar două goluri marcate, unul dintre ele în poarta CFR-ului.

Oferte echipament JomaOferte Joma

Gavra are şi opt reuşite pentru naţionalele de juniori şi este pe lista jucătorilor cedaţi de Gheorghe Hagi celor de la „U” Cluj, urmând să plece în cantonamentul „şepcilor roşii” din Italia.

„U” va merge în regiunea Emilia-Romagna, la Forlì, acolo unde va sta până în 23 iulie, perioadă în care va juca şi cinci meciuri amicale, printre adversari numărându-se Perugia şi Rimini.

„Plecăm în cantonament, de unde sperăm să ne întoarcem în primul rând sănătoși și mult mai bine pregătiți, asta e cel mai important. Vom juca cinci partide acolo, cu adversari interesanți, precum Perugia sau Rimini, dar și cu alte echipe de Serie C. Ne așteaptă un sezon dificil, cu formații care au tehnicieni experimentați, public și condiții de pregătire. Suntem «U» Cluj, dar avem statut de nou-promovată, așa că va trebui să muncim foarte mult pentru a ajunge în Liga 1. Mi-aș dori să promoveze patru echipe, cred că așa ar fi mai benefic pentru toată lumea”, a declarat antrenorul Adrian Falub, pentru site-ul clubului.

„U” Cluj a transferat aproape o echipă întreagă în această vară, portarul Cosmin Dur-Bozoancă şi jucătorii de câmp Carol Taub, Jevrem Kosnic, Tiberiu Căpușă, Doru Dumitrescu, Kofi Twumasi, Marius Coman, Florin Burghele şi Cristian Gavra.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.