Universitatea Cluj a fost eliminată dramatic de Astra Giurgiu din Cupa României, după ce a condus cu 3-0 în mai puţin de 10 minute.

Un penalty acordat giurgiuvenilor la acest scor, pentru un presupus henţ la Abrudan, avea să fie decisiv în revenirea Astrei, care a trimis meciul în prelungiri după un gol în repriza secundă.

Oferte echipament Joma - pentru CluburiCatalog 2018 JSport.ro - Joma, Cluburi, echipamente sportive, echipe

Reluările TV au arătat că mingea nu l-a lovit în mână pe Abrudan la acel penalty, iar la final jucătorul “studenţilor”, care a fost eliminat şi datorită unui cartonaş galben primit la acea fază, a cerut introducerea VAR-ului în fotbalul românesc.

“Am primit gol dintr-un penalty care nu a fost. Nu m-a lovit mingea în mână. Aş dori să se introducă şi la noi proba video, pentru că suntem în 2018 şi nu cred că se supără nimeni dacă se va lua o decizie după ce se va vedea faza la televizor. Am luat gol, am luat galben la acel penalty şi apoi am fost eliminat. Aş vrea pe viitor să se schimbe ceva. Îi respect foarte mult pe arbitri, dar dacă avem posibilitatea să introducem tehnologia video, vreau să o introducem”, a declarat Abrudan.

Nemulţumit de acel penalty a fost şi managerul “studenţilor”, Ioan Ovidiu Sabău, care a ţinut, însă, şi să-i găsească scuze arbitrului.

“Doar o decizie neinspirată a arbitrului a făcut ca noi să nu ne calificăm. Nu vreau să se interpreteze că el e principalul vinovat, a fost doar neinspirat. Poate s-a gândit că e 3-0, că nu se întâmplă nimic dacă dă penalty, dar noi am ieşit un pic din joc. A luat şi Abrudan galben şi altfel joci, ca fundaş, când ai cartonaş. Dar am arătat foarte bine cu Astra şi nu meritam să pierdem această calificare. Le mulţumesc şi suporterilor care au încurajat echipa, ne bucurăm foarte mult când vedem că suntem susţinuţi”, a spus şi Sabău.

“U” Cluj va juca următorul meci duminică, de la ora 12:00, în deplasare cu UTA Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.