JOMA - JSport.roJSport.ro
foto: Cristian Cosma,fcuniversitateacluj.ro

Universitatea Cluj o va întâlni pe FCSB în optimile de finală ale Cupei României.

Meciul va fi, cel mai probabil, în 31 octombrie pe Cluj Arena, acolo unde fanii „studenţilor” sunt aşteptaţi în număr mare.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

Dacă pentru suporterii Universităţii acesta este cel mai important joc al toamnei, pentru elevii lui Adrian Falub mai mult contează duelurile cu Ripensia, Chiajna sau Mioveni.

„Cred că toată lumea e conștientă că nu putem să avem mari pretenții de la acest meci, însă ne vom juca șansa, având și avantajul terenului propriu. Cu toate acestea, prioritatea noastră rămâne campionatul, deoarece nu avem o linie de clasament prea bună. Ne bucurăm că vom avea ocazia să aducem mulți oameni în tribune, că suporterii noștri vor face din nou spectacol, dar trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ. Nu suntem favoriți la calificare, pornim cu șansa a doua, deși vorbim despre o competiție a surprizelor”, a spus George Florescu.

La fel gândeşte şi antrenorul Adrian Falub, „U” fiind într-o situaţie dificilă în campionat.

„E un meci important, mai ales pentru suporterii noștri, care au ocazia să umple stadionul într-o partidă cu un adversar împotriva căruia Universitatea nu a jucat de multă vreme. E, de asemenea, momentul potrivit să îi avem lângă noi, în tribune, pe fanii lui “U” care nu ajung regulat pe Cluj Arena, fie pentru că evoluăm în Liga 2, fie pentru că s-a ratat promovarea și au fost dezamăgiți. FCSB e favorită, e o echipă în revenire, cu jucători de calitate, dar noi putem să fim un adversar incomod. Pentru suporterii Universității acesta va fi cel mai important meci al toamnei, însă pentru noi cel mai important rămâne duelul de duminică, împotriva Ripensiei Timișoara”, a declarat Falub.

Meciul împotriva timişorenilor va începe la ora 13:00, pe Cluj Arena.

Joma - JSport.roJSport.ro

3 COMENTARII

  1. Stimate domnule Adrain Rus, cand scrieti si despre evenimentele, cum ar zice tablagii, alti ar spune aventurile soferul care a luat mai multe capace in autocarul pe care il conducea, si a carui viata a fost pusa in pericol de catre stimatii drogati betivani din asa-zisa galerie, dar tot de huligani, cea mai mare din colonie, inainte de meciul de cupa de la Craiova :)) Bai, toti rad de echipa asta de rahat, cu suporteri fosti sau viitori rezidenti ai Spitalului de Nebuni :)) care la orice faza sar cu haide n”U” :)) e ca si cum strigau hitleristii pe vremea aia Heil H. :)) toti rad de voi, de Wcsb si de Dinamu, cele 3 echipe de rahat ale coloniei de rumani verzi, plus alb si rosu, si dusi cu pluta :)) Bai, florescu tampitule, tu vorbesti de-am poulea, ai facut destui bani cat ai jucat in America, te doare pe tine in karicius de performanta, tu mai stai pe aici sa tragi de timp, ca in L 1 toti si-ar bate ceva de voi :)) a-ti fi ciuca batailor acolo, ametititilor !!! :)) Bai Irimies si Constantea, bai hahalerelor, de erati in good old USA, va bagau astia aici la cazan mic pe minim 20 de ani, bai handicapati motorii, ca majoritatea rumanilor verzi, de altfel :)) bai florescule, neam de hoti ce sunteti, voi va indreptati spre desfiintare si amatorism, ca si Wcsb-ul, ca degeaba ai sponsori daca nu poti sau nu vrei sa faci performanta, oricum dispareti pe de harta fotbalului, apoi puteti sa practicati fotbalul pe banii vostrii, nu ai contribuabililor, bai hoti de 2 lei si 50 de bani ce sunteti !!! :)) Ratatilor !!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.