JSport.roJSport.ro

Sănătatea Cluj va acoperi plecarea lui Bogdan Cristea în Franţa cu două transferuri.

În aceste zile, oficialii echipei pregătite de Marius Semeniuc urmează să legitimeze un englez şi un camerunez, primul având junioratul la Arsenal.

Astfel, Adnan Elmi şi Joel Anchuoikong Yuh vor întări lotul clujenilor pentru retur, ambii fiind mijlocaşi.

“Adnan a făcut junioratul la Arsenal şi acum este student la Cluj-Napoca, în timp ce jucătorul camerunez a venit pe filiera lui Collins Fai în România. A jucat în Liga a II-a din Camerun şi a venit să se pregătească cu noi, dar am zis să şi rămână, aşa că am făcut cererea de carte verde pentru a-l putea legitima”, ne-a spus antrenorul Sănătăţii Cluj, echipă care a pierdut, ieri, amicalul cu Luceafărul Oradea, 1-3.

Cei doi străini ai Sănătăţii vor fi folosiţi şi sâmbătă după-amiază, în meciul cu ASA Târgu Mureş 2, programat la baza “Unirea”, de la ora 14:00.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.