JSport.roJSport.ro

Unirea Dej a ajuns la a treia înfrângere consecutivă, după 0-4 pe terenul Comunei Recea.

Trupa lui Alpar Meszaros a fost trădată din nou de greșelile personale de pe faza defensivă, fundașii dejeni făcându-le cadou, practic, victoria maramureșenilor.

După 1-0 la pauză, Recea a mai punctat de trei ori în repriza secundă, Chinde, Ciocan, Opriș și portarul Bota, din 11 metri, provocând a șasea înfrângere din acest sezon a dejenilor. Unirea a contat doar în prima repriză pe faza ofensivă, însă evoluția din apărare a șters cu buretele puținele lucruri bune existente în acest meci.

”Au fost patru greșeli personale de fundaș central. Am avut câteva ocazii și noi în prima repriză, dar e irelevant când facem greșeli impardonabile pe linia de fund, greșeli de nivel de Liga a V-a sau de copii și juniori. În nouă etape să pierzi șase meciuri pe greșeli de fundaș central e prea mult. Deocamdată, asta e valoarea. Mergem în continuare așa, iar din iarnă să vedem dacă putem face o reorganizare a lotului”, ne-a spus antrenorul dejenilor, Alpar Meszaros.

Formația sa rămâne cu doar șapte puncte în clasament, pe locul 12, având doar două victorii în nouă etape.

Unirea Dej

Szekely
Plăian
Kovacs
Blaj Fl.
Podină
Papp
Itu
Chiorean
Nalați
Ferhaoui
Boje

Au mai intrat: Popescu P., Blaj Al., Munteanu, Paul B. Antrenor: Alpar Meszaros

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.