foto: suporter Unirea Dej

Liderul Unirea Dej a câştigat derby-ul cu Unirea Ungheni, 2-1, ocupanta locului 3 în seria a noua a Ligii a III-a.

Dejenii au acum 11 puncte avans faţă de Ungheni, cu 12 puncte rămase în joc. E aproape imposibil ca formaţia lui Dragoş Militaru să mai rateze unul din primele două locuri, care duc la primul tur al barajului de promovare. Miza rămâne ocuparea primului loc în clasament, care va asigura un meci împotriva formaţiei de pe poziţia secundă din seria a 10-a.

Partida cu Ungheniul a fost începută perfect de către dejeni, care au deschis scorul în minutul 13, prin Cocian. Gazdele au mai ratat apoi câteva ocazii importante şi au avut inclusiv o bară prin Florin Blaj, iar acest lucru putea să le coste. Petriş a egalat în minutul 81 cu un gol direct din corner, însă Chira a fost eroul dejenilor în prelungiri şi a adus trei puncte importante în clasament.

Aproape calificată la baraj, Unirea Dej e interesată acum şi de seria a 10-a a Ligii a III-a. De acolo se va alege adversarul în dublă manşă. SCM Zalău conduce acolo cu un punct în faţa celor de la Minaur Baia Mare, înaintea meciului direct de sâmbătă.

Unirea Dej

Georgescu
Rus I.
Kereki
Papp
Blaj Al.
Cătinean
Blaj Fl
Pop Ad.
Cocian
Frăsineanu
Chira

Au mai intrat: Pop B, Serediuc, Peter, Sabo. Antrenor: Dragoş Militaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.