JSport.roJSport.ro
foto: facebook/Unirea Iclod

Liga a V-a s-a încheiat în weekend odată cu ultima etapă programată în cele cinci serii, singurele necunoscute până acum două zile fiind campioanele din zonele Gherla şi Cluj.

Unirea Iclod şi Viitorul Feleacu şi-au câştigat ultimele meciuri ale sezonului, astfel că au terminat pe primul loc în cele două serii, ambele formaţii urmând să se înscrie, cel mai probabil, în sezonul următor al Ligii a IV-a.

Oficialii din Iclod urmează să discute cu primarul comunei în care a fost inaugurată, în 2016, una dintre cele mai moderne baze sportive din judeţ, însă Unirea are mari şanse de a participa anul viitor în Liga a IV-a. Formaţia din zona Gherla are la dispoziţie şi o echipă de juniori, condiţie obligatorie pentru a putea evolua în acest eşalon, astfel că Iclodul s-ar putea bate cu Olimpia Gherla, Sticla Turda sau CS Floreşti din toamnă.

Unirea, însă, va juca şi împotriva celor de la Viitorul Feleacu, o mai veche „cunoştinţă” a Ligii a IV-a. După ce a ratat promovarea în Liga a III-a la barajul din 2016, Viitorul s-a înscris apoi în Liga a V-a, pe care a câştigat-o datorită rezultatelor directe mai bune în cele două confruntări cu Bradul Mărişel. Astfel, echipa de care se ocupă acum Mihai Corcea va juca anul viitor în Liga a IV-a, un obiectiv anunţat încă de acum câteva etape, Viitorul Feleacu sperând să conteze în lupta pentru primele locuri în următorul sezon.

Celelalte campioane ale Ligii a V-a sunt Gloria Cătina (zona Mociu), Progresul Nireş (zona Dej) şi Şoimii Câmpia Turzii (zona Câmpia Turzii), însă aceste formaţii nu şi-au manifestat interesul pentru a participa în Liga a IV-a. Toate echipele campioane din întrecerile organizate de AJF Cluj vor fi premiate vineri, de la ora 16:00, înaintea finalei Cupei României de la baza “Dan Anca”.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.