JOMA - JSport.roJSport.ro

IMG_3431Unirea Jucu şi-a revenit după jocul mai puţin reuşit din etapa trecută de la Iernut şi a câştigat, scor 3-0, meciul cu CS Oşorhei, disputat pe teren propriu în runda a 15-a a seriei a cincea din Liga a III-a.

Elevii lui Gheorghe Barbu nu au avut mari probleme în jocul cu formaţia bihoreană, chiar dacă oaspeţii au trimis mingea o dată şi în bară, soarta acestei partide fiind pecetluită încă din prima repriză, Alex Pop şi Florin Brumă reuşind să marcheze două goluri în primele 30 de minute. După 2-0 la pauză, gazdele şi-au asigurat un final liniştit de partidă în urma unui alt gol al lui Pop, venit în minutul 75, iar cel puţin până mâine au trecut pe primul loc în clasament, la un punct peste „tripleta” Luceafărul Oradea-Avântul Reghin-Industria Galda.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

„Am început jocul bine, am fost agresivi, am făcut pressing, 2-0 destul de repede, iar apoi s-a cam echilibrat jocul, am fost şi noi mai relaxaţi. Oşorheiul a avut şi o bară, şi alte ocazii, dar am reuşit să închidem jocul pe final, după ce am mai avut şi noi câteva ocazii de gol. Un lucru îmbucurător este că nu am luat gol, pentru că în amicale am luat foarte multe goluri, iar etapa trecută la Iernut am încasat trei goluri. Suntem pe locul 1 acum, dar e irelevant, mai sunt alte meciuri mâine”, ne-a declarat antrenorul Unirii, Gică Barbu.

Pentru jucani urmează primul derby în lupta la promovare din acest retur, sâmbătă formaţia clujeană urmând să joace pe terenul Industriei Galda.

Unirea Jucu: Horvat – Chiş, Pintea, Kereki, Budăcan – Fizeşan, Luca, Coţi, Maxin – Brumă, Al. Pop. Au mai intrat Toni, Bucur şi P. Pop

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

  1. Bravo, la anu’ Unirea Juc va deveni a doua echipa a aglomerației urbane Cluj-Napoca, după faimoasa CFR. Presimt ca echipa infractorului Buskla o sa intre in faliment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.