JSport.roJSport.ro

Unirea Triteni şi Vulturul Mintiu-Gherlii au terminat la egalitate, 2-2, meciul din etapa a şaptea a Ligii a IV-a.

Un rezultat surprinzător din punct de vedere al clasamentului, Triteniul ratând şansa de a bifa a treia victorie la rând.

Ocaziile create de jucătorii lui Andrei Pintilie nu au fost fructificate decât de două ori, prin Voiculeţ şi Ozvadă, oaspeţii chiar reuşind să conducă în acest meci, după “dubla” lui Morar. Gazdele au izbutit, prin golul din minutul 75, să evite o surpriză, chiar dacă formaţia din Mintiu-Gherlii pare în creştere de formă, Vulturul bifând al doilea meci fără eşec, după cinci înfrângeri consecutive.

“Noi atât am putut la acest meci. Am ratat foarte mult, mingea nu a vrut să intre în poartă, iar adversarii au scăpat de două ori şi au marcat două goluri. Păcat, pentru că legam a treia victorie la rând, dar nu am ce să le reproşez băieţilor, am dominat, am pasat, am muncit, dar am ratat foarte mult. Acum trebuie să mergem şi să recuperăm punctele pierdute la Gherla”, a declarat antrenorul Unirii, Andrei Pintilie.

“A fost un joc bărbătesc, la limita agresivităţii, cu un joc bun al nostru în prima repriză şi jumătate din a doua repriză. În final, după ce ne-au egalat, am picat un pic, dar la 2-1 am avut câteva situaţii de a ne desprinde. Pe mine mă mulţumeşte faptul că echipa e în creştere”, a declarat şi antrenorul oaspeţilor, Lucian Roman.

Unirea Triteni

Rusu
Luduşan
Gall S.
Paleoca B.
Voivod
Bărbos
Paleoca Cr.
Nemeş
Pintilie An.
Pruneanu
Voiculeţ

Au mai intrat: Fekete-Podariu, Crişan, Ozvadă, Indreica. Antrenor: Andrei Pintilie

Vulturul Mintiu-Gherlii

Lenghel
Teglaş
Brehar M.
Marinescu
Maxim
Bouros
Balint
Takacs
Brehar Fl.
Morar
Rus Al.

Au mai intrat: Farcaş C., Farcaş Ov. Antrenor: Lucian Roman

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.