JSport.roJSport.ro

Ieri, 24 iunie, Universitatea Cluj a urcat o treaptă importantă spre Liga I, reuşind să promoveze în Liga a III-a. În barajul de promovare a dat piept cu Lăpuşul Târgu Lăpuş, campioana judeţului Maramureş, iar după 8-0 pe Cluj Arena şi 0-6 pe stadionul din Târgu Lăpuş ,,U” Cluj a promovat, având 14-0 la general.

,,Meritul e al băieţilor, după aceea urmăm noi, pentru că prin ei ne exprimăm şi ne expunem ideile. Promovarea este un lucru pe care ni l-am propus toţi în ziua în care am hotărât să reactivăm ideea şi spiritul <<U>>. Din cei patru paşi spre Liga I am absolvit unul. Mai sunt trei paşi şi sper să îi urmăm la fel de sănătos şi sigur. Cred că am avut un an bun cu momente mai puţin bune şi foarte bune pentru că aşa e în fotbal şi sport”, a declarat Marius Popescu, antrenorul Universităţii.

Meciul dintre cele două echipe a avut o importanţă mai mare pentru antrenorul Lăpuşului, Cristian Vasc, care s-a retras oficial din cariera de jucător. El a intrat pe finalul meciului, astfel, bifând ultimele minute ca jucător de fotbal. Fostul câştigător al Cupei României  cu Universitatea Craiova în 1994, Cristian Vasc, s-a declarat mulţumit de evoluţia lăpuşenilor din acest sezon.

,,Scorul a fost mai mic pentru că a fost mare în tur şi probabil că băieţii au lăsat-o puţin mai moale şi li s-a făcut milă puţin de noi. Totuşi, e tot o înfrângere usturătoare. Am spus şi la meciul de pe Cluj Arena că indiferent cu ce echipă jucau, cred că, acelaşi era deznodământul. Noi am avut ghinionul să cădem cu ei, dar mă bucur din suflet că am jucat cu ei. Noi am încercat să facem faţă cât am reuşit, cât am putut, dar per total sunt mulţumit de ce am realizat anul acesta. Sunt mândru de băieţii mei, au dat tot ce au putut, dar diferenţa a fost prea mare. Eu m-am retras mai demult, dar mai jucam aşa la nivelul Ligii a IV-a, Liga a V-a. Am profitat de acest moment cu Universitatea Cluj şi după o viaţă în fotbalul românesc cu multe meciuri în Liga I, cu multe meciuri în Cupele Europene am decis să îmi fac eu propria retragere pentru că, aşa cum mai vorbeam cu unii prieteni, nu prea suntem apreciaţi după ce terminăm cariera de fotbalişti şi mă bucur că a ieşit un moment emoţionant şi frumos” a spus Cristian Vasc.

,,Studenţii” vor intra într-o binemeritată vacanţă de două săptămâni şi jumătate, urmând ca la mijlocul lunii iulie să se reunească pentru a pregăti noul sezon din Liga a III-a.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.