JSport.roJSport.ro

Universitatea Cluj a jucat astăzi, 29 iulie, un nou meci de verificare contra Luceafărului Oradea, formaţie de Liga a II-a. Partida disputată pe terenul din Sânmartin s-a terminat la egalitate, scor 0-0.

Atât ,,U” Cluj, cât şi Luceafărul Oradea au avut ocazii importante în care au putut marca, dar scorul a rămas alb.

,,A fost un test foarte util şi începem să ne atingem scopul, adică să ne pregătim specific, din punctul meu de vedere. Faţă de ei care încep campionatul săptămâna viitoare, noi avem doar două săptămâni de antrenament. În concluzie, a fost un meci foarte bun cu o echipă care emite pretenţii şi trage la promovare”, a declarat Marius Popescu, antrenorul Universităţii Cluj.

,,Studenţii” s-au aflat doar la al doilea amical al verii, urmând ca miercuri, 2 august, să dispute o nouă partidă contra Sănătăţii Cluj. Pentru Luceafărul Oradea a fost ultimul amical deoarece pe 5 august începe noul sezon al Ligii a II-a.

Primul ,,11″ al Luceafărului Oradea: Poiană-Balea, A. Cordoş, Iacob, Ban-Asanache, Ţegle-Roşu, Codoban, Bedea-Herghelegiu

Rezerve: Began, Mutu, Cuc, Păcurar, Bactar, Sas, Tomozei, Chiş Toie, Goge, Groza

Primul ,,11″ al Universităţii Cluj: Albuț – Takacs, Abrudan, Cordoș, Irimie – Giurgiu, Micaș – Hordouan, Goga, Greu – Lemac

Rezerve: Dinu, Ionescu, Manu, Hîmpea, Telcean, Băciuț, Gîț, Onicaș, Itu, Moldoveanu, Salcău, Hațiegan, Lemnaru, Trancă

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.