JSport.roJSport.ro
foto: facebook-potaissa turda
foto: facebook-potaissa turda

Liderul Ligii a IV-a, Potaissa Turda, a avut parte de un meci dificil contra Unirii Floreşti, în etapa a 12-a, pe care l-a câştigat în primul rând datorită experienţei.

Gazdele au fost mult mai pragmatici şi aproapte toate ocaziile pe care şi le-au creat au fost şi transformate în gol, Alin Tot, cu o “dublă”, Adrian David şi Sergiu Nicoară fiind marcatorii din victoria contra Unirii. Chiar dacă liderul s-a impus cu 4-0, antrenorul acestuia, Dorin Suciu, nu a fost deloc mulţumit de cum au evoluat elevii săi.

“Nu am făcut deloc un meci grozav, dar diferenţa de valoare şi-a spus cuvântul. Per ansamblu, meciul a fost unul echilibrat şi diferenţa de scor nu reflectă realitatea din teren. Vom mai avea un meci din tur, apoi vine vacanţa, însă am primit şi promisiuni bune din primăvară, inclusiv financiar”, a declarat, pentru CJSport.ro, tehnicianul turdenilor.

Tinereţea elevilor săi a fost cea care l-a trădat, de cealaltă parte, pe antrenorul floreştenilor, Ioan Maja, care a subliniat pragmatismul adversarilor de sâmbătă. “Noi am avut şase-şapte ocazii şi nu am dat gol, ei au avut patru ocazii şi au dat patru goluri. Cam aceasta a fost povestea meciului. Au fost foarte pragmatici, nu s-au aventurat, au stat, iar tinereţea jucătorilor mei ne-a făcut să ne pierdem capul. Cei de la Potaissa au jucători mai experimentaţi decât noi, care ştiu ce vor şi au şi alt obiectiv”, ne-a spus Ioan Maja.

Potaissa: Lăkătuş-Hidişan, Soporan, Szakacs, Otvoş, Kopandy, Savu, Silaghi, Tot, Lăcătuş, David. Au mai intrat: Nicoară, Tothăzan, Im buzan şi Păpălan. Antrenor: Dorin Suciu

Unirea: Torkos-Silaghi, Madru, Kalman, Szabo, Grigorean, Popa, Câţcăuan, Psibel, Dani, Şipoş. Au mai intrat: Stan, Toşa P. şi Toşa V. Antrenor: Ioan Maja

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.