JSport.roJSport.ro

IMG_3281_1024x683Armenopolis Gherla a câştigat, 4-2, meciul cu CFR Dej, din prima etapă a returului Ligii a IV-a, disputat duminică la prânz. Gherlenii nu au avut mari probleme în confruntarea de pe teren propriu, valoarea superioară a Armenopolisului făcând diferenţa în această partidă, gazdele având, la un moment dat, 4-0 pe tabelă.

Stan David şi colegii săi au avut şi puţin noroc la 2-0, atunci când Ciurean a trimis în bară dintr-o lovitură de la 11 metri, iar după ce s-au desprins la 4-0 a intervenit şi o oarecare relaxare, oaspeţii reuşind să marcheze de două ori.

De la Armenopolis au marcat câte o “dublă” Marian Ionuţ şi Doroftei, în timp ce pentru dejeni au punctat Câmpan şi Cociş.

“O prestaţie mulţumitoare pentru noi şi o victorie importantă mai ales pentru meciul de la Turda, din weekend. Am avut 4-0 la un moment dat, dar apoi ne-am cam relaxat şi am primit două goluri. Am egalat la puncte echipa de pe locul doi şi ne luptăm până la final pentru baraj”, ne-a spus unul dintre antrenorii gherlenilor, Cristi Vedean.

“Noi am jucat destul de bine astăzi, însă am făcut câteva greşeli individuale, la primele două goluri au fost şi greşeli de portar. Am ratat şi un 11 metri, iar la final puteam chiar să facem o surpriză. Faţă de tur am jucat cât de cât bine, mai ales că ne-au plecat câţiva jucători, de adus nu am prea adus şi, cu juniori, mergem înainte”, a precizat şi unul dintre oficialii CFR-ului, Alexandru Kiss.

Armenopolis: Tala – Sărmăşan, Mureşan, Chiş, M. Ionuţ – Morar, Bocoş, Crăciun, Stan, Bălan, Doroftei. Au mai intrat: Moldovan, Roman. Antrenori: Cristi Vedea, Stan David şi Ioan Mureşan

CFR Dej: Florea – Vereş, Duma, Todică, Bereczki – Ciurean, Boldor, Câmpan, Cociş – Lucaci. Au mai intrat: Bonţidean, Georgiu, Husa şi Tecar. Antrenor: Darius Boldor

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.