JSport.roJSport.ro

Olimpia Gherla a câştigat ultimul meci al zilei de sâmbătă în etapa a 14-a a Ligii a IV-a, 2-0 cu CSM Câmpia Turzii.

Trupa lui Adrian Trif şi Csaba Kilin a rezolvat partida în prima repriză, golgheterul campionatului, Mihai Szabo, marcând ambele goluri.

Mai experimentaţi decât adversarii lor, gherlenii au profitat şi de trei absenţe importante în tabăra Câmpiei, acest lucru văzându-se din plin în jocul elevilor lui Valentin Şandru. Odată rezolvată soarta meciului la pauză, cei doi antrenori s-au gândit şi la viitorul cluburilor pe care le reprezintă, 12 juniori aflându-se pe teren la finalul partidei de la Gherla.

„A fost un meci bun în prima repriză, iar în a doua parte am introdus copiii. Am terminat meciul cu cinci juniori în teren, dintre care unul de 16 ani. Am mai avut ceva ocazii în partea secundă, dar nu s-a pus deloc problema învingătoarei. A fost şi un meci liniştit, fără cartonaşe galbene”, ne-a spus preşedintele echipei gherlene, Csaba Kilin.

„Am făcut două greşeli şi ei ne-au taxat prin golgheterul campionatului. A fost o victorie meritată a lor, am întâlnit o echipă bună, dar ne-au lipsit trei titulari, Dan Ştefan, Tescar şi Duma şi dacă ne strângeam toţi cred că puteam face mai mult astăzi. Important e că am terminat meciul cu şapte juniori în teren, cinci dintre ei fiind titulari. Mai avem o etapă şi apoi vedem ce se întâmplă la iarnă, sper să ne întărim, să avem soluţii mai multe”, ne-a spus şi antrenorul Câmpiei, Valentin Şandru.

Mai jos aveţi cele două echipe şi clasamentul la finalul a cinci meciuri din penultima etapă a sezonului.

Olimpia Gherla

Drăgan
Gliga
Hodaş
Popovici
Sâmboan An.
Salac
Mureşan
Coldea
Pop S.
Dani Zoltan
Szabo

Au mai intrat: Gorgan, Oancea, Codorean, Stupinean, Creţ Ov. Antrenor: Adrian Trif

CSM Câmpia Turzii

Antonie
Tarcea
Oroian
Cămărăşan
Bogoşi
Moldovan Em.
Tomuţa
Nicola
Rotaru
Dudaş
Moldovan S.

Au mai intrat: Rus R., Crăciun, Indrei, Cioargă. Antrenor: Valentin Şandru

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.