JSport.roJSport.ro

IMG_3431Unirea Jucu s-a impus categoric în meciul cu Luceafărul Bălan, din deplasare, jucat în cadrul etapei a 11-a din seria 5 a ligii a treia. Clujenii, care au drept obiectiv promovarea în liga secundă, nu s-au împiedicat pe terenul ultimei clasate, acolo unde au câştigat cu 3-0.

Elevii lui Gică Barbu şi-au făcut meciul uşor chiar înainte de pauză, Coţi deschizând scorul cu o lovitură de cap, în urma unui corner. Desprinderea a venit pe tabelă în minutul 72, Mihai Maxim înscriind în urma unui contraatac, iar scorul final a fost stabilit de Gavrilescu, cinci minute mai târziu, şutul său surprinzându-l pe portarul gazdelor, Petcu. Unirea a câştigat cu 3-0 pe terenul sălăjenilor şi pentru că, în prelungiri, gazdele au ratat o lovitură de la 11 metri.

„A fost o primă repriză destul de echilibrată, dar apoi ei au căzut fizic şi i-am dominat în a doua repriză, atunci când am ratat mai multe ocazii. Gazdele au avut entuziasm în prima repriză, dar apoi am controlat tot jocul. A fost şi o diferenţă de valoare şi de experienţă între noi şi ei, dar, totuşi, ne-au pus mari probleme în prima repriză. Nu sunt mulţumit în totalitate de joc, dar până la urmă e sfârşit de tur, ne-am luat punctele şi asta e un lucru bun”, ne-a declarat antrenorul Unirii, Gică Barbu.

Unirea Jucu a început meciul din Sălaj cu următorul „11”: Horvat – Chiş, Vulpe, Kereki, Turcu-Pintea, Luca, Coţi-Gavrilescu, Maxim-Alex Pop. În a doua repriză au mai intrat portarul Coman şi jucătorii Patrick Popescu, Akari şi Moldovan.

În penultima etapă a turului, Unirea va întâlni, pe teren propriu, pe Csikszereda, într-un meci programat sâmbăta viitoare.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.