JSport.roJSport.ro

Unirea Triteni şi Unirea Iclod au oferit un meci spectaculos în prima etapă a Ligii a IV-a, încheiat 1-2.

A fost o partidă cu ocazii la ambele porţi, dar care a fost începută mai bine de către oaspeţi.

Vali Dîrjan a deschis scorul în minutul 12, iar Triteniul a ratat mai apoi egalarea de la punctul cu var. Andrei Pintilie a irosit un penalty, însă gazdele aveau motive de mulţumire la pauză, Tot reuşind să egaleze cu 10 minute înainte de finalul primei părţi.

Repriza a doua avea să fie decisă abia în minutul 90+3, atunci când acelaşi Dîrjan a dat un gol de generic direct din lovitură liberă şi a adus primele trei puncte ale sezonului pentru echipa sa. Triteniul a plătit tribut ratărilor din acest meci, însă antrenorul Andrei Pintilie nu e neapărat nemulţumit la finalul jocului.

„Nu am ce să le reproşez băieţilor, chiar am jucat neaşteptat de bine având în vedere că am pierdut. Am avut foarte multe ocazii, nu ne-a surprins cu nimic Iclodul, dar parcă nu a vrut să intre mingea în poartă. Când primeşti gol în ultima secundă, din lovitură liberă şi de la o echipă care a ajuns de două ori la poartă în repriza secundă eşti dezamăgit. Dar dacă plâng cu un ochi pentru că am pierdut, cu celălalt râd pentru că am dominat o echipă bună. Iclodul s-a apărat în ultimele 30 de minute, dar ne-a prins la o fază fixă pe final. Ce să faci?… Trebuie să înghiţi în sec, să suferi şi să mergi mai departe. Am ratat şi eu un penalty, dar, paradoxal, apoi am început să jucăm fotbal”, a spus antrenorul jucător al Triteniului, Andrei Pintilie.

„Am avut un meci de luptă, pe un teren prost, dar am obţinut o victorie meritată. Eu zic că am dominat şi că am avut mai multe ocazii. Am început bine şi vrem primele trei locuri la finalul campionatului”, a precizat, de cealaltă parte, marcatorul celor două goluri ale Iclodului, Valentin Dîrjan.

Unirea Triteni

Rusu
Paleoca B.
Gall S.
Ozvadă
Tot
Podariu
Saşa
Indreica
Bituleanu
Pintilie An.
Ceclan

Au mai intrat: Gall An., Petrea. Antrenor: Andrei Pintilie

Unirea Iclod

Szekely
Săvan
Rus M.
Oltean
Rusu I.
Coroian
Pop P.
Haranguş
Cupşa
Danciu
Dîrjan V.

A mai intrat: Gârda. Antrenori: George Cotuţ, Marius Cupşa

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.