JSport.roJSport.ro

img_8545Unirea Jucu a obţinut a doua victorie consecutivă în Liga a III-a, 2-1 pe terenul celor de la CS Iernut, după un gol marcat de Rogozan în prelungiri. Jucanii au reuşit să înscrie deşi au jucat, pe final, cu un om mai puţin, după eliminarea lui Bucur.

Elevii lui Alpar Meszaros ar fi putut scăpa de emoţii mult mai repede, însă ocaziile mari create la poarta gazdelor au fost tratate mult prea uşor de către atacanţii Jucului, astfel că scorul a rămas 0-0 până după minutul 70. Florin Dan a reuşit primul gol al meciului, însă imediat oaspeţii au fost egalaţi, la 1-1 Bucur încasând şi al doilea cartonaş galben.

Cu un om mai puţin pe teren, Unirea nu s-a retras în jumătatea proprie, ba mai mult finalul de meci a prins formaţia jucană în careul Iernutului, Rogozan fructificând o ocazie venită la ultima fază.

„Am avut patru-cinci ocazii clare, inclusiv singur cu portarul, trebuia să închidem meciul la pauză. Ne-am complicat puţin apoi, însă golul din final l-am dat după ce am pus o presiune pe apărarea gazdelor. Bucuria e cu atât mai frumoasă cu cât victoria a venit la sfârşit, dar ca antrenor îmbătrâneşti cu doi ani la astfel de meciuri”, ne-a spus antrenorul Jucului.

Alpar Meszaros şi-a condus jucătorii spre al doilea succes consecutiv, în etapa următoare Brumă şi colegii având meci cu Metalurgistul Cugir, pe teren propriu.

unirea-jucuUnirea Jucu

Silaghi
Bituleanu
Ionescu
Crişan
Budăcan
Bucur
Pop Vlad
Rogozan
Fl. Dan
Fertea
Cubleşan

Au mai intrat: Neamţ, Brumă. Antrenor: Alpar Meszaros

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.