JOMA - JSport.roJSport.ro

Vulturul Mintiu-Gherlii a reuşit cea mai importantă victorie din acest start de sezon, 1-0 cu Unirea Iclod.

Trupa lui Gică Cotuţ a demonstrat că nu degeaba a avut un parcurs aproape perfect până acum, pierzând doar în prima etapă cu Someşul Dej.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

După un joc echilibrat, Mintiul a învins-o pe Iclod cu golul lui Daniel Pop din minutul 55. Practic, această reuşită a făcut diferenţa într-un meci în care ocaziile importante mai degrabă au lipsit la cele două porţi.

Atitudinea superioară a gazdelor, Gică Cotuţ fiind antrenor-jucător la Iclod în sezonul trecut, le-a adus trei puncte mari „vulturilor”, care au cinci victorii la rând în primele şase etape. Dacă Vulturul e la trei puncte în spatele Victoriei Cluj şi Someşului Dej, la egalitate cu CS Floreşti şi Arieşul Mihai Viteazu, Iclodul a bifat a doua înfrângere a sezonului şi a căzut pe şase.

Într-un alt joc al zilei, Someşul Dej nu a avut nicio emoţie cu Victoria Viişoara. A fost 9-0 pentru formaţia lui Mircea Bolba, care a dat cinci dintre goluri până la pauză. Sebastian Rus, Podină şi Budăcan au dat fiecare câte o dublă, Boerean, Brumă şi Daniel Popa reuşind şi ei să marcheze pentru cea mai clară victorie a dejenilor de până acum. Viişoara, în schimb, deşi a avut multe meciuri bune, rămâne singura echipă fără punct în clasament, cel puţin până la soluţionarea contestaţiei celor de la Câmpia Turzii în meciul de la Gilău.

Mai jos puteţi vedea bucuria jucătorilor de la Mintiu după meciul cu Iclodul. Aceştia i-au dedicat succesul antrenorului Gică Cotuţ, care a avut parte de un joc special.

Joma - JSport.roJSport.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.