JSport.roJSport.ro
foto: libertatea.ro
foto: libertatea.ro

CFR Cluj a cucerit, în ultimii 10 ani, trei titluri de campioană a României, trei Cupe ale României şi două Supercupe. A evoluat în grupele Ligii Campionilor, a câştigat pe „Olimpico” din Roma şi pe „Old Trafford” din Manchester, a adus în Gruia pe Chelsea sau Bayern Munchen, dar în tot acest timp nu a reuşit nicio victorie cu Steaua Bucureşti.

Blestemul a fost rupt duminică seară de Vitor Bruno şi Alex Păun, aceştia intrând în istoria CFR-ului alături de Coroian, Tilincă, Oncică sau Miclăuş, cei care s-au aflat pe teren în 6 noiembrie 2005, la precedenta victorie a clujenilor în faţa Stelei. După acea partidă disputată tot în Gruia, cele două formaţii s-au mai întâlnit de 20 de ori în Liga I, jumătate dintre meciuri fiind câştigate de Steaua, alte 10 terminându-se la egalitate, incluzând aici şi partida tur, încheiată 1-1 pe Arena Naţională.

Seria a fost întreruptă duminică seara, cu cinci zile înainte de împlinirea celor 10 ani de la precedenta victorie. „Am bătut Steaua după 10 ani, dar sunt tot trei puncte câştigate”, a „parat” importanţa succesului de duminică antrenorul de acum al clujenilor, Francisc Dican. Foarte probabil, până la finalul actualului sezon CFR şi Steaua se vor mai întâlni de încă două ori, în play-off, asta dacă cele două formaţii nu vor juca împreună şi în Cupa României.

Mai jos aveţi cele formaţii care au evoluat în 2005, într-un meci care a contat atunci pentru etapa a 12-a a sezonului, golul fiind marcat de Coroian, în minutul 9. De menţionat că eroul de atunci al clujenilor a fost la un pas de moarte în această vară, după ce a suferit un atac cerebral, iar acum “Coro” urmează o perioadă lungă de recuperare.

CFR Cluj: M. Tudor – Panin, Jula, Balint, Miclăuş – Coroian (88 Mijin), Minteuan, D. Munteanu, Fl. Dan (64 Milosevic) – Tilincă (82 Oncică), Anca. Antrenor: Dorinel Munteanu.

Steaua: Hamutovski – Ogăraru, D. Goian, Ghionea, P. Marin – Nicoliţă (46 Fl. Dumitru), Lovin (61 Diniţă), Paraschiv, Boştină – Dică, V. Iacob (76 A. Cristea). Antrenor: Oleg Protasov

Sursa video

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.