JOMA - JSport.roJSport.ro
foto: fcz.ch

CFR Cluj s-a impus cu 2-1 în amicalul cu FC Zurich, al doilea din stagiul petrecut în Turcia.

Păun, cu un şut la vinclu şi Lang, după o lovitură de cap, au adus victoria feroviarilor, care au fost supervizaţi din tribună şi de selecţionerul Cosmin Contra.

Hulea Install - Extinderi conducte, bransamente, verificari, revizii, ISCIR, instalator autorizat ANREHulea

A fost un meci şi cu nervi, Manea luând cartonaş roşu după un conflict cu un adversar, iar Ţucudean s-a supărat după ce a fost înlocuit. „Suntem în cantonament de atâta timp, sunt nervi, se mai întâmplă”, a spus marcatorul primului gol de ieri al CFR-ului, Adrian Păun.

La meci a asistat şi fostul antrenor al clujenilor, Vasile Miriuţă, care îşi va înfrunta fosta echipă, cu Hermannstadt, chiar în primul meci oficial al anului. „A fost o revedere frumoasă. Mi-a fost antrenor de două ori, iar acum vom fi adversari în primul meci, pe care sper să-l câştigăm. La Cluj e binevenit oricând, pentru că a făcut o treabă bună”, a mai spus Păun.

CFR va juca cel mai tare meci al cantonamentului din Turcia, marţi, împotriva bulgarilor de la Ludogoreţ.

sursa video: fcz.ch

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.