CFR Cluj a câștigat și ultimul meci amical al cantonamentului din Spania, 3-0 împotriva chinezilor de la Beijing Renhe.
Golurile feroviarilor au fost marcate de Ioniță, Omrani și Mailat, însă fanii CFR-iști nu au putut vedea întreaga partidă.
Un suporter al feroviarilor a transmis live, pe un grup de Facebook, meciul cu FC Sfîntul Gheorghe de azi dimineață și a încercat același lucru și la partida cu Beijing Renhe. Managerul clujenilor, Bogdan Mara, a oprit transmisia însă, pe parcursul reprizei secunde, menționând că rivalele din campionat ar putea vedea schemele exersate de jucătorii lui Dan Petrescu.
”Pe Facebook poate să vadă oricine și poate să dea mai departe. Și poate să vadă Steaua și celelalte echipe ce jucăm noi”, le-a spus Mara fanilor care transmiteau meciul. ”Cu o chestie din asta îți pui suporterii în cap”, a fost răspunsul acestora, care au fost nevoiți, până la urmă, să se conformeze și să oprească transmisia partidei.
Dialogul dintre Mara și fanii CFR-ului îl puteți vedea mai jos, la finalul filmulețului.
Publicată de Seby David pe Duminică, 28 ianuarie 2018
Sursă video: Seby David
Are dreptate , Bogdan .
ce prostalai.. primul meci il au cu chiajna! sa inteleg ca nu va fi televizat ca sa nu vada Steaua schemele? haha figuri interlope si dezinformare securista tipica din deal