JSport.roJSport.ro
foto: Dan Bodea/transilvania reporter

Universitatea Cluj împlineşte 100 de ani în 2019, iar suporterii au ţinut să marcheze special acest eveniment.

Spectacolul a început la ora 19:19, cu un dialog sub formă de holograme între rectorul UBB, Ioan Aurel Pop, şi fostul preşedinte al clubului, Iuliu Haţieganu.

Sărbătoarea a continuat cu o piesă de teatru dedicată întoarcerii acasă a Universităţii după bejenia de la Sibiu, dar şi cu recrearea primului meci al lui “U” jucat atunci. Universitatea-Ferar s-a încheiat 4-0, cu “U” formată din Romulus Cîmpian, Octavian Abrudan, Cristinel Pojar, Horaţiu Popa, Mihai Onicaş, Gabriel Giurgiu şi Valentin Lemnaru. Aceştia i-au avut în faţă pe rugbyştii Horia Hîmpea, Cristian Săuan, Eugen Lupu, Cristian Podea şi Alin Uțiu şi a fost un meci dedicat suporterilor.

La final, aceştia au aprins torţe, în încheierea unui show la care au participat peste 1.000 de persoane. Evenimentul a fost organizat de Asociația Șepcile Roșii 1919, Asociația Peluza Șepcile Roșii, Asociaţia Scena Urbană şi UBB, sprijinit de Primăria Cluj-Napoca.

Sursa video 1: Look Sport

Un eveniment de si pentru suflet: #CentenarinAlbsiNegru

Publicată de Scena Urbana pe Vineri, 18 octombrie 2019

Joma - JSport.roJSport.ro

2 COMENTARII

  1. Bai Bokulet, mai cimpanzeule piticot ce esti, nu ti-e rusine sa dai 60.000 euro pe o susanea ca asta ? !!! Bai, hot ordinar ce esti, numai cu hotii umblii, mai minionule !! Rahatul asta a fost ceva ca si un cult religios, numai picantropiteci cu IQ sub 80 pe acolo 🙂 zici ca era o adunare a lui Charles Manson 🙂 numai cu lozinci revansarde, o propaganda de 2 lei si 25 de bani ai facut, mai hot de la primarie 🙂 Trebuia sa ii aduni in stadionul din Centru, si sa ii lasi sa strige pe acolo, nu sa distrugi Babes-ul cu macaralale tale, mai trifartaiule !! 🙂 Numai asta o ramas la Alb si Negru Cluj, ca U este in faliment cel putin din 2016 Iunie, o gramada de useful idiots, o alta ceata de hoti si huligani de cea mai joasa speta, din cele 2 ghetto-uri mari ale lui Bokulet, citiva naivi dusi cu pluta, si o alta grupare de carnivori care mai sug din banul public, cat inca se mai poate, nu-i asa, Falub, ca tu le stii, dar nu ai voie sa zici, ca te executa astia in Centru, mikimausule ? !! 🙂 Vai de capul vostru, adunatura de maimute cu IQ sub 75, toata lumea rade de voi, si maimutele din Ucraina rad e voi, aia macar stii ca te omoara din prima, dar voi sunteti de 1 leu si 2 bani, hahalerelor 🙂 Salutul ala al vostru cu Haide n`U` e exact ca si acel Heil Hi..er din anii `30, numai mana intinsa mai lipseste, zevzecilor !!! Salutari din USA, multumim de spectacolul gretos ce il reprezentati, sunteti subiect de bascalie deja pe tot mapamondul, deja si in Insulele Fiji si Vanuatu rad de voi, bolunzilor !!! 🙂

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.