JSport.roJSport.ro

Unirea Jucu a câştigat, 4-2, meciul cu Gaz Metan Mediaş II, disputat vineri după-amiaza la baza din Iclod, iar echipa lui Adrian Iencsi păstrează şanse importante la obţinerea locului trei în clasament.

Clujenii au meritul de a nu fi cedat nicio clipă în jocul contra medieşenilor, Unirea revenind de fiecare dată după ce a fost egalată.

Maxin şi Bucur au marcat primele două goluri pentru gazde, însă reuşita lui Alex Pop, din minutul 86, a fost urmată doar de eurogolul lui Cubleşan din prelungiri, o victorie care o păstreză pe Unirea la două puncte în spatele Sănătăţii Cluj în clasament.

Cu un meci mai uşor, teoretic, în ultima etapă la Dorolţ, jucanii vor aştepta, în cazul unei victorii, un eşec al Sănătăţii la Sibiu, doar aşa Unirea putând termina pe locul trei, „viruşii” fiind avantajaţi la rezultatele directe.

“Noi ne-am îndeplinit obiectivul. Eu am vrut să creez un grup unit, o echipă competitivă la Jucu şi am reuşit să fac asta. Băieţii au mers pe aceeaşi linie ascendentă în ultimele două meciuri, cu Hermannstadt şi Mediaş, iar asta nu poate decât să mă mulţumească foarte mult. Aceşti jucători pot face faţă cu brio oricărei echipe din Liga a III-a şi se pot bate chiar şi cu echipe de Liga a II-a”, a spus Iencsi după victoria cu Mediaşul, declaraţia completă a acestuia, în care vorbeşte inclusiv de posibilitatea continuării la Unirea şi în sezonul viitor, putând fi urmărită mai jos, alături de înregistrarea integrală a meciului.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.