JSport.roJSport.ro
bornescu-cadu
foto: agerpres

Fostul jucător al clubului CFR Cluj, Ricardo Cadu, a renunţat să se mai judece cu actualul kinetoterapeut al Universităţii Cluj, Liviu Ciucă, şi cu fostul şofer al clubului „studenţesc”, Gabriel Tripon, pe care i-a acuzat că l-ar fi lovit pe tunelul de la vestiare la celebrul meci din 2012.

Cadu şi-a retras plângerea după trei ani de procese şi 18 termene de judecată, fostul simbol al CFR-ului, actual jucător în liga a doua portugheză, la Gil Vicente, cerând daune morale de un leu, cazul fiind închis ieri la Judecătoria Cluj-Napoca. Potrivit oradecluj.ro, la proces a fost chemat în repetate rânduri şi portarul din 2012 al Universităţii, Mircea Bornescu, inclusiv cu mandat de aducere, însă acesta a refuzat să apară în faţa judecătorului. La termenul de marţi, apărătorii inculpaţilor au prezentat o hârtie semnată de Cadu prin care acesta îşi retrage plângerea.

Meciul dintre „U” Cluj şi CFR Cluj, disputat pe Cluj Arena în data de 8 mai, a fost întrerupt definitiv după ce Cadu a înscris pentru echipa sa şi apoi s-a bucurat în faţa galeriei Universităţii. În meleul care a urmat, fostul portar al „şepcilor roşii”, Mircea Bornescu, l-a bruscat pe căpitanul CFR-ului, iar pe tunelul de la vestiare Liviu Ciucă şi Gabriel Tripon l-ar fi lovit pe jucătorul portughez, care s-a dus la spital după acel joc.

Cadu a făcut plângere penală împotriva celor doi angajaţi ai Universităţii, primul termen al acestui proces având loc în 16 aprilie 2013. Mai jos puteţi revedea evenimentele petrecute la meciul întrerupt din 2012, care s-a rejucat după câteva zile.

Joma - JSport.roJSport.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.